Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:49 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vice condamnat la închisoare cu suspendare

ro

26 Sep, 2011 01:00 1448 Marime text
Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au luat act de retragerea recursului formulat de viceprimarul din Adamclisi, Beinur Raşit, împotriva deciziei Tribunalului prin care era condamnat la un an şi zece luni cu suspendare condiţionată.

Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vicele a fost condamnat pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. De asemenea, lui Beinur Raşit i s-a mai imputat comiterea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, dar şi fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Aceeaşi instanţă a constatat că s-a acoperit prejudiciul către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în sumă de 30.803,50 de lei, cu titlul de despăgubiri civile. Nu în ultimul rând, Beinur Raşit a fost obligat la plata sumei de 1.300 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Viceprimarul a fost trimis în judecată de procurorii DNA la data de 28 mai 2010, sub acuzaţii de fapte de corupţie. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii