Victimele incendiului de la Ferma Dacilor, identificate pe baza probelor ADN
Victimele incendiului de la Ferma Dacilor, identificate pe baza probelor ADNPotrivit acestora, anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor, cele şapte persoane carbonizate găsite până la acest moment fiind astfel identificate.
În continuare este căutată o a opta persoană dispărută.
În paralel, sunt în derulare audieri la sediul Poliţiei Mizil.
În cauză sunt efectuate cercetări in rem (pe faptă - n.r.) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru şi ucidere din culpă, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
"Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fost începută cercetarea la faţa locului, fiind cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Prahova, experţi din cadrul INSEMEX, inspectori de inspecţia muncii precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii. Din primele cercetări a rezultat faptul că în incendiu ar fi fost surprinse mai multe persoane, în cazul a şapte dintre acestea, 3 minori şi 4 majori, intervenind decesul, o a opta persoană nefiind găsită până în prezent, iar alte două persoane fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. De asemenea, în urma incendiului au fost provocate distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora. Cercetările, inclusiv cercetarea la faţa locului, sunt în desfăşurare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe măsura derulării anchetei urmând a fi informată opinia publică", precizează sursa citată.
AGERPRES
citește și:
„Îngerii să îi vegheze, micul și inimosul hocheist, drumul lin către cer“Fiul patronului de la Ferma Dacilor a murit în incendiu. Băiatul era sportiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp