Vietnamezi cazuti in apa cu masina
Vietnamezi cazuti in apa cu masina
09 Jan, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
776
Marime text

Autoturismul marca Peugeot in care se aflau cei doi barbati a distrus bara de protectie a unui pod, dupa care s-a prabusit intr-un lac de acumulare * Speriati, dar vii, cei doi vietnamezi au fost internati la Spitalul Orasenesc Cernavoda
Doi cetateni vietnamezi au fost implicati ieri dimineata intr-un accident rutier petrecut pe DN 22 C, in afara localitatii Cernavoda. Cei doi se aflau intr-un autoturism marca Peugeot cu numarul de inmatriculare B-26-LAX. La volanul acestuia se afla Dao Van Phan, un student vietnamez de 30 de ani, rezident in Bucuresti, iar in dreapta sa se afla Tran Nam Thang, de 35 de ani. La un moment dat, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum (carosabil acoperit de zapada), Dao a pierdut controlul volanului si masina a intrat in coliziune cu bara de protectie a unui lac de acumulare. Parapetul a fost distrus in urma impactului si masina s-a prabusit in apa, cu cei doi vietnamezi inauntru. Dao Van Phan si Tran Nam Thang au reusit sa scape si sa iasa la mal. Cei doi au fost transportati cu o ambulanta la Spitalul Orasenesc Cernavoda, unde au fost internati cu diagnosticul hipotermie, hipotensiune si brahicardie. Ei au ramas internati sub supraveghere medicala si in prezent se afla in afara oricarui pericol.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii