Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:16 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vraciul mincinos

ro

04 Jun, 2002 00:00 28235 Marime text

Dumitru Dumitrescu vinde pe bani multi ceaiuri bolnavilor creduli

Pentru a te vindeca, trebuie sa bei o ceasca de ceai si sa platesti 200.000 de lei * Apoi, Dumitrescu afla ce te doare si iti prescrie un tratament - adica alt ceai - pentru care trebuie sa platesti 2.000.000 de lei * El spune ca reteta de culegere a plantelor si de preparare a ceaiurilor este secreta si a mostenit-o din familie * Vecinii sunt de alta parere * Ei spun ca Dumitrescu aduna ierburi la intamplare, de pe camp * Vraciul nu are nici un fel de autorizatie si nu plateste impozit pe profit

Se pare ca, pe zi ce trece, apar tot mai multi escroci, care s-au specializat in a stoarce bani de la cei creduli. Bolile si necazurile vietii de zi cu zi ne fac ca adesea sa picam usor in plasele pe care acestia ni le intind. In Romania s-au inmultit peste masura pretinsii vindecatori. Ei spun ca pot rezolva orice problema legata de sanatatea fizica si sufleteasca. Toate acestea au facut sa asistam, in ultimii ani, la o recrudescenta a magiei si medicinii naturiste, ca raspuns la o lume tot mai tehnicizata. Medicina naturista foloseste tehnici traditionale de tratament si preparate din plante. Cei care promoveaza acest mod de tratare pe cale naturala se plang adesea ca medicii ii marginalizeaza, de teama ca le-ar putea lua clientii. Ei mai spun ca pot vindeca orice boala.

Dumitru Dumitrescu este cel mai cunoscut "tamaduitor" din Constanta. El locuieste impreuna cu familia intr-un apartament de pe bulevardul Ferdinand, bloc F 19 B, apartament 32. Vecinii ne-au povestit ca in fiecare zi casa lui Dumitrescu e plina, caci toata ziua "se plimba pe usa clientii, pleaca unul, vine altul". Ei spun ca, in acest fel, "vindecatorul" castiga o gramada de bani, pe consultatii si tratamente. Dumitrescu pretinde ca a mostenit din familie retetele de preparare a ierburilor, pe care le culege din anumite locuri, pe care numai el cunoaste. Vecinii, insa, au o cu totul alta parere. Ei spun ca, in momentele de sinceritate, adica dupa cateva pahare de bautura, Dumitrescu recunoaste ca adesea prepara ceaiurile din ierburi banale pe care le gaseste pe camp.

"Vindecarile adevarate" nasc invidii

Pentru a vedea cum stau lucrurile, ne-am hotarat sa ii facem si noi o vizita marelui vindecator. Am mers deci la adresa sus-numita si ne-am prezentat la usa familiei Dumitrescu. Ne-a deschis sotia lui Dumitru, care a inceput sa ne chestioneze: ce dorim si de unde ii stim adresa. A trebuit sa inventam o poveste despre o persoana careia i-am uitat numele si care s-a tratat la Dumitrescu si a fost foarte multumita. Se pare ca raspunsul nostru a fost convingator, caci am fost invitati in sufragerie. Camera era plina de flori si mobilata intr-un gust indoielnic. Intr-un colt, jos, pe covor era amenajat un fel de loc de devotiune, cu o icoana incadrata de flori. Sotia lui Dumitrescu ne-a spus ca sotul ei este plecat in padurea de la Babadag, dupa plante pentru tratamente, iar in lipsa lui ea se ocupa de pacienti. Am intrebat-o apoi pe femeie, "asa, ca fapt divers", daca Dumitrescu este medic sau nu. Ea ne-a raspuns ca nu este medic in sensul clasic al cuvantului: "Doctorii nostri sunt invidiosi si nu recunosc ca noi facem vindecari adevarate". In schimb, Dumitrescu va obtine in Germania licenta pentru medicina naturista. Ne-am prefacut convinsi si colegul meu i-a povestit ca este bolnav de diabet si dependent de insulina si spera ca tratamentul dat de Dumitrescu sa il vindece. Femeia, care atat astepta, i-a spus ca ei au un produs care face adevarate minuni. Este vorba despre un ceai pe care i-l va da. Mai intai, insa, trebuie sa faca un test, cu un alt ceai. Testul costa 200.000 de lei si trebuie facut pe nemancate. Imediat dupa administrarea ceaiului, in zonele afectate de boala apar mancarimi usoare. In functie de aceste simptome, sotii Dumitrescu hotarasc ce produs trebuie folosit. Tratamentul costa 2.000.000 de lei si dureaza o luna. Pentru a ne convinge, femeia a scos de dupa canapea si ne-a aratat o sticla de doi litri plina cu un lichid galbui, ceaiul binefacator. In timpul tratamentului, pacientul trebuie sa tina un regim alimentar specific, inclusiv abstinenta sexuala. Vazand ca se ingroasa gluma, am pretextat ca am apucat sa mancam si nu putem sa facem testul, dar vom reveni in mod sigur. Am plecat gandindu-ne cum de exista oameni care sa plateasca 2.000.000 de lei pentru o sticla de plastic plina cu un lichid galbui si sa mai si creada ca acesta le va aduce vindecarea. Este inutil, cred, sa mai spun ca omul nu are nici un fel de autorizatie pentru a desfasura astfel de activitati si nici nu plateste vreun leu impozit din profitul, de altfel substantial, pe care il incaseaza.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nuam 14 Mar, 2017 12:11 Bună ziua. Totuși,... e prea scump... Sănătate pentru bogați...
  • Alina 14 Jun, 2016 16:04 Sunt o pacientă a domnului Dumitrescu şi sunt foarte ,foarte mulțumită de acest tratament.Vi-l recomand cu încredere.Nu am cuvinte să vă spun cât de bine mă simt ,folosind acest produs care ma pus pe picioare.Datorită acestui tratament sunt în viață.Mulțumiri fam Dumitrescu .Să îi dea Dumnezeu putere doamnei Dumitrescu ,să ajute în continuare mai mulți oameni cu acest tratament naturist.
  • ileana 22 Dec, 2014 20:42 Mama mea este grav bolnava si a apelat la remediile acstui domn, daras vrea sa stiu acea licoare are un miros si un gust oribil?Va rog sa-mi raspundeti daca ineva are cunostință de aceasta substanta(licoare)! Ma tem pentru starea mamei mele, si asa foarte fragila
  • rodica 11 Jun, 2013 10:40 as vrea sa cunosc mai multe detalii pentru aparitia unor celule canceroase in colul uterin si solutii pentru cancer colon 3b operat.multumesc.
  • fara nume 12 Mar, 2013 18:41 Verificati pe internet la www.osim.ro ca la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) exista brevetului cu numărul 00126529 cu titlul "PRODUS CU ACŢIUNE ANTINEOPLAZICĂ ŞI PROCEDEU DE OBŢINERE" avand nr de dosar "a 2010 00100" incadrat in clasa principala "A61K 8/98" acordat d-lui Dumitrescu Dumitru. Daca si acest oficiu de stat minte inseamna, ca puteti crede minciunile din acest articol, scris de autori pentru care nu ma injosesc sa le acord epitete. Pentru cine doreste sa ia legatura cu domnul dumitrescu recomand sa viziteze www.neoplazii-titan.ro unde se gasesc mai multe detalii si informatii de contact.
  • Mihai Daniel 09 Mar, 2013 23:12 bine ca "rezolva" medicina cancerul, cu medici care incurca organele care trebuiesc operate sau cu medici precum Ciomu :)
  • Carmen 12 Nov, 2012 11:43 Vreau sa stiu mai multe despre remediile dmnului Dumitrescu,...cine poate da relatii???
  • fara nume 03 Nov, 2011 14:29 cine face miracole,nu cere bani....
  • radeanu adrian 01 Aug, 2011 22:18 nu mai comentati aiurea chiar treaba este pe bune am luat tratament de dansu pentru mama me acare este bolnava de cancer coluterin credetima ca mama era pe moarte dar dupa ce a inceput tratementele dansului in doar doua zile mama a dat semne ca se simte mai bine eu ii multumesc din suflet dumnezeu sai dea sanatate iti multumim d-le dumitrescu