Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:09 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zelca ar putea fi audiat in Dosarul Camatarilor

ro

11 Mar, 2005 00:00 4319 Marime text

Patronul hotelului Oxford, in care a fost arestat vara trecuta celebrul interlop bucurestean Nutu Camataru, ar putea fi audiat in dosarul instrumentat de IGP * Costel Zelca nu a fost niciodata luat la intrebari de anchetatori, desi prezenta unuia din cei mai puternici mafioti in hotelul sau nu a fost o simpla coincidenta * Nutu Camataru detine o locuinta in Constanta, insa a preferat sa se ascunda la Zelca, atunci cand era dat in urmarire generala si consemn la frontiera * Capturarea acestuia a avut loc in baza unei informatii furnizate de SRI, care derula vara trecuta o investigatie independenta despre activitatea firmelor lui Costel Zelca din domeniul carburantilor #

Prosperul om de afaceri constantean Costel Zelca ar putea fi cercetat in dosarul Camatarilor, dupa ce ancheta a fost impulsionata la ordinul intern al ministrului Vasile Blaga. Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, saptamana viitoare patronul hotelului Oxford ar putea fi chemat sa dea o declaratie cu privire la auspiciile sub care Ion Balint a fost "gazduit" in hotelul sau, in vara anului trecut. Anchetatorii nu ar exclude nici varianta unei confruntari intre Ion Balint si Costel Zelca, in cazul in care declaratiile individuale ale celor doi vor contine aspecte contradictorii, declara sursele citate. Legaturile dintre Zelca si fratii Camataru au fost monitorizate strict in decursul anului trecut chiar de catre Serviciul Roman de Informatii (SRI), in cadrul unei anchete independente privind afacerile din domeniul carburantilor auto derulate de firmele in care Costel Zelca este asociat, respectiv SC Stop SRL si SC Stop Company SRL Constanta. Informatia care a condus la capturarea lui Ion Balint zis Nutu Camataru, a fost furnizata de SRI, dupa ce subordonatii lui Radu Timofte au descoperit ca acesta era gazduit in hotelul Oxford din Constanta, in timp ce era dat in urmarire generala si in consemn la frontiera. Potrivit surselor noastre, fratii Camataru ar detine si o locuinta de tip vila in municipiul Constanta, intr-o zona in care si-au facut cuibul mai multe somitati locale. Cu toate acestea, Nutu Camataru a fost capturat in hotelul lui Zelca, unde exista suspiciuni ca beneficia de o protectie mai buna, garantata de afaceristul constantean. De mentionat, in mod special este faptul ca Zelca nu a fost chemat niciodata sa dea declaratii de la declansarea anchetei in dosarul Camatarilor, de unde si suspiciunea ca a fost protejat de persoane influente din fostul partid de guvernamant. Mai mult, fostul sef al IPJ Constanta, chestorul Traian Jipa, nu a demarat nici macar o verificare de principiu a activitatilor derulate de Costel Zelca, desi contributia acestuia ar fi fost utila instrumentarii dosarului. Despre Jipa circula informatia, neconfirmata inca, potrivit careia ar fi primit ingrijiri medicale la Spitalul Judetean din Braila, dupa ce a suferit un accident aparent similar unei tentative de suicid.

Afacerile lui Zelca

Costel Zelca este cunoscut in special opiniei publice ca patron al hotelului Oxford construit in zona Satului de Vacanta. Aici functioneaza un club de streaptease, prestatia fetelor fiind singura activitate care dezvaluie posibile afinitati comune intre patronul de la Oxford si clanul Camatarilor. Zelca mai detine si discoteca Primo, situata pe strada Eliberarii, in apropiere de Piata Voiosul Marinar. Afaceristul constantean este insa si actionar la doua firme, care au ca obiect de activitate comertul cu carburanti, respectiv SC Stop SRL si SC Stop Company SRL. Prima dintre acestea a fost implicata intr-un scandal amplu mediatizat, dupa ce a demarat absolut ilegal constructia unui hotel in statiunea Mamaia, in apropierea barierei din zona Pescarie. In toamna anului trecut, firma lui Zelca a turnat fundatia cladirii de sapte nivele, fara a imprejmui corespunzator santierul, dar mai ales fara a afisa panoul de obiectiv, in conformitate cu uzantele legale. Dupa ce presa locala s-a sesizat in privinta acestui caz, Inspectoratul de Stat in Constructii a obligat SC Stop sa remedieze aspectele semnalate. Astfel, la inceputul lunii ianuarie a aparut si panoul de obiectiv, iar odata cu informatiile continute de acesta a devenit transparent si motivul pentru care SC Stop incalcase legea. Pur si simplu, firma detinea o autorizatie de constructie din data de 6 ianuarie 2005, astfel incat comisese o ilegalitate si mai mare demarand lucrarile inainte de a obtine acordul municipalitatii. Scandalul mediatic a scos la suprafata si faptul ca SC Stop SRL nu demarase nici un fel de demersuri pentru obtinerea acordului de mediu din partea Agentiei pentru Protectia Mediului. In consecinta, APM a solicitat firmei sa suspende lucrarile in perioada derularii studiului de impact asupra mediului, absolut necesar in vederea obtinerii acordului. Lucrarile nu au fost reluate nici in momentul de fata si exista informatii ca situatia nu se va reglementa mai devreme de mijlocul lunii mai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii