Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Națională a României, marcată la Tulcea (GALERIE FOTO +VIDEO)

ro

01 Dec, 2021 15:20 2203 Marime text

  • Au vorbit despre importanța zilei de 1 Decembrie primarul municipiului, Ștefan Ilie, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și subprefectul cu atribuții de prefect, Nicolae Topoleanu.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat astăzi, începând cu ora 11.00, la ceremonialul militar și religios organizat cu ocazia Zilei Naționale a României.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Național al României, urmat de o slujbă oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu PS Sa Visarion Bălțat, Episcopul Tulcii.

Au vorbit despre importanța zilei de 1 Decembrie primarul municipiului, Ștefan Ilie, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și subprefectul cu atribuții de prefect, Nicolae Topoleanu.

„Astăzi se împlinesc 103 de ani de când ziua de 1 Decembrie este cinstită și sărbătorită de întreaga națiune română. Așadar, la 1 Decembrie 1918, prin hotărârea întregului popor român, se împlinea un vis secular pentru care au luptat și și-au vărsat sângele multe generații: unitatea național statală. Ne îndrituiau la această unitate originea, limba, datinile, obiceiurile, idealurile si aspirațiile românilor de pretutindeni.


Era dezideratul național al tuturor românilor care urcaseră cu sacrificiu treptele istoriei. Unirea românilor s-a desăvârșit în urma unui proces anevoios, dar dorit cu ardoare de înaintașii noștri. Acesta a început cu dubla recunoaștere a lui Alexandru Ioan Cuza și lupta diplomatică dusă de acesta cu Marile Puteri pentru recunoașterea unirii Moldovei cu Țara Românească, a continuat apoi cu dobândirea independenței de stat a României și reunirea Dobrogei cu Țara, pentru a se încheia la momentul 1 Decembrie 1918, când unitatea românească a devenit o realitate de necontestat. (…)

Evenimentul pe care astăzi cu mândrie îl sărbătorim este cel mai măreț act al întregii noastre istorii, iar pentru acest lucru le suntem veșnic recunoscători!

Așadar, să ne țină Dumnezeu sănătoși într-o Românie unită! La mulți ani, dragi tulceni! La mulți ani, dragi români! La mulți ani, România!“, a transmis vicepreședintele Mihai Huleni.

Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori în cinstea eroilor martiri care s-au jertfit pentru reîntregirea României, respectiv defilarea Gărzii de onoare.

Începând cu ora 11.30, pe scena din Piața Civică a avut loc spectacolul „1 Decembrie 1918-2021 – Din suflet de român“, organizat de Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea, respectiv Ansamblul Folcloric „Baladele Deltei“.

Au evoluat, pe scena tulceană, cunoscutul naist Nicolae Voiculeț, alături de „Orchestra România“, dar și artiști precum Ileana Lăceanu, Andreea Chisăliță și Alexandru Pugna.

Își dau concursul Ansamblul Folcloric „Baladele Deltei“, Ansamblul Folcloric „Dorulețul“ și Ansamblul Folcloric „Băbăianca“ din Babadag.

Sursa foto-video: Facebook/ Consiliul Județean Tulcea 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii