Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:53 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

33 de morţi într-o lovitură aeriană rusă asupra unui oraș din Ucraina. Aviaţia a atacat două şcoli

ro

03 Mar, 2022 21:22 1477 Marime text
Imagine surprinsă după atac Foto captură video TwitterTreizeci şi trei de persoane au fost ucise într-o lovitură aeriană rusă asupra a două şcoli şi case din oraşul Cernigov în nordul Ucrainei, a anunţat joi, 3 martie, serviciul de urgenţă într-un nou bilanţ, citat de France Presse.



Imaginile serviciului situaţiilor de urgenţă arătau fum care se ridica dintr-un imobil rezidenţial în ruine, resturi împrăştiate pe sol şi salvatori transportând cadavre.


"Aviaţia rusă a atacat două şcoli din cartierul Stara Podsudovka, salvatorii lucrează", a scris mai devreme guvernatorul regiunii eponime, Veaceslav Ceaus, pe contul său de Telegram.



Aceste lovituri au avut loc în momentul în care a doua rundă de discuţii dintre Kiev şi Moscova a început joi la graniţa polono-belarusă.




Situat la 120 km nord-est de Kiev, Cernigov a fost deja atacat de trupele ruse pe 25 februarie, a doua zi după începerea invaziei Moscovei asupra Ucrainei.

Cernigov se află pe unul dintre drumurile principale care duc spre capitala Kiev, în vizorul trupelor ruse.



Aproximativ 280.000 de locuitori trăiesc în acest oraş, unul dintre cele mai vechi din Ucraina, renumit pentru numeroasele sale biserici ortodoxe.

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii