Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:21 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE2 Atacuri la Londra. Mai multe victime. Recomandările poliției - Fugiți, ascundeți-vă, anunțați! (galerie foto)

ro

04 Jun, 2017 03:29 6932 Marime text
Poliția britanică a intervenit cu forțe armate în urma a trei incidente succesive soldate cu victime, sâmbătă noaptea, într-un interval de aproximativ două ore, transmit agențiile de presă Reuters și DPA, care preiau și informații ale televiziunii BBC. În toate cele trei cazuri, poliția a trimis la fața locului efective înarmate.

 
Premierul Regatului Unit, Theresa May, a afirmat că este vorba de "un posibil act de terorism". Ea va prezida duminică dimineața o ședință a comisiei naționale de securitate.


În primul incident, o furgonetă a intrat în pietonii de pe Podul Londrei, doborând cinci sau șase, potrivit unor martor oculari. Un martor a afirmat că a văzut și victime cu gâtul tăiat. Autoritatea londoneză de transport a închis stația de cale ferată din apropiere, la cererea poliției.
 
În Borough Market, o piață aflată la circa o jumătate de kilometru de pod, s-au auzit focuri de armă, după ce poliția a intervenit în urma unor apeluri care relatau despre înjunghieri. Ulterior, forțele de ordine au anunțat că sunt căutați trei suspecți, posibil înarmați.
 
Poliția a fost chemată și în zona Vauxhall, situată aproximativ în linie dreaptă cu celelalte două puncte.
 
 
Polițiștii au făcut o recomandare pe Twitter celor aflați în apropierea unor atacuri: "FUGIȚI, ASCUNDEȚI-VĂ, ANUNȚAȚI".

UPDATE 2 ora 07.00:
Șase morți, 30 de răniți, poliția a doborât trei teroriști și reconstituie evenimentele 

UPDATE ora 04.00


Precizări de presă - Incidente Londra


 Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord are în atenţie incidentele produse în noaptea de 3 spre 4 iunie la Londra.
Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor date suplimentare, precum şi informaţii cu privire la identitatea victimelor.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează situaţia şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români că pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord:  +44 20 76027328; +44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065.


Apelurile vor fi preluate în regim de urgență de către operatorii Call Center, din cadrul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS).


Totodată, Ambasada României la Londra poate fi contactată şi pe numărul de urgențe consulare +44 7738716335.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii