Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorul atacului din clubul Reina din Istanbul a fost identificat

ro

04 Jan, 2017 14:49 2594 Marime text
Autoritățile turce au afirmat astăzi că l-au identificat pe autorul, încă în libertate, al atentatului dintr-un club din Istanbul din noaptea de Revelion și a efectuat noi arestări în cadrul anchetei, în timp ce președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că a face o legătură între diferențele dintre stilurile de viață și acest atac este o încercare deliberată de a diviza națiunea, relatează AFP și Reuters, citate de agerpres.ro.
 
"Persoana care a comis atentatul terorist de la Istanbul a fost identificată", a declarat ministrul de externe Mevlüt Cavusoglu pentru agenția proguvernamentală Anadolu, fără a dezvălui numele autorului acestui atac revendicat de gruparea Statul Islamic (SI).

Autoritățile au difuzat mai multe imagini cu bărbatul suspectat că a ucis 39 de persoane, în special străini, care sărbătoreau intrarea în noul an la Reina, un celebru club de noapte din metropola turcă.

Potrivit lui Cavusoglu, domiciliul atacatorului a fost verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă bărbatul căutat a avut complici.

Media au relatat că cel puțin 20 de persoane suspectat de legături cu SI au fost arestate miercuri dimineață la Izmir, în vestul Turciei.

Conform agenției de presă Anadolu, ar fi vorba de persoane originare din Asia Centrală și Siria. Marți, media turce au relatat că autorul atentatului ar fi fost el însuși originar din Kârgâzstan sau Uzbekistan.

Serviciul de presă al Ministerului de Externe kârgâz a transmis că anchetează această posibilitate, considerând însă în același timp drept 'improbabilă' implicarea unuia dintre cetățenii săi în atac.

Șaisprezece persoane erau deja reținute marți, printre care și soția presupusului atacator și doi străini arestați pe Aeroportul Atatürk din Istanbul, conform agenției de presă Dogan.


Miercuri, președintele Erdogan a declarat că a face o legătură între diferențele dintre stilurile de viață și atacul din noaptea de Revelion este o încercare deliberată de a diviza națiunea și că statul nu s-a amestecat niciodată în felul în care trăiesc oamenii.

"Nu are rost să punem atacul de la Ortaköy pe seama diferențelor dintre stilurile de viață", a spus Erdogan într-un discurs în fața administratorilor locali la palatul prezidențial din Ankara.

"Niciun stil de viață nu este sub o amenințare sistematică în Turcia. Nu vom permite niciodată ca acest lucru să se întâmple", a declarat el.

Direcția pentru probleme religioase din Turcia, care a condamnat atacul, a emis o declarație în decembrie în care se spunea că sărbătorirea noului an nu corespunde valorilor musulmane, ceea ce a atras critici din unele părți ale societății turce.


Carnagiul din clubul Reina a marcat un început de an sângeros pentru Turcia, deja lovită în 2016 de o tentativă de lovitură de stat și de un val de atentate sângeroase comise de jihadiști sau de rebelii kurzi. Starea de urgență, instaurată după tentativa de puci în iulie, a fost prelungită marți seară cu trei luni de către Parlamentul turc.

Având asupra sa o armă de asalt, atacatorul a ucis într-o primă fază două persoane în fața clubului, care este situat pe malul Bosforului, în partea europeană a orașului, după care a intrat în local și a început carnagiul.

Autoritățile cred că atacatorul a urmat un antrenament în mânuirea armelor, conform presei turce. El a folosit astfel încărcătoare duble pentru a optimiza timpul de încărcare, grenade orbitoare pentru a-și dezorienta țintele și a vizat partea superioară a corpului pentru a face cât mai mulți morți.

Cotidianul Habertürk a relatat miercuri că, după ce a comis masacrul, atacatorul a luat un taxi pe care l-a plătit la finalul cursei cu bani împrumutați într-un restaurant uigur din Zeytinburnu, un cartier din estul Istanbulului.

Atentatul s-a produs într-un moment în care armata turcă încearcă, prin mari sacrificii de vieți omenești, să elibereze orașul Al-Bab, un bastion al SI în nordul Siriei unde Ankara desfășoară o ofensivă împotriva jihadiștilor, dar și împotriva militanților kurzi.

Revendicând atentatul, SI a reproșat Turciei, țară majoritar musulmană, intervenția în Siria și participarea la coaliția condusă de SUA și care luptă cu gruparea jihadistă în Siria și Irak.

Sursa foto: captură Youtube
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii