Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:48 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autorul atentatului din Anul Nou de la Istanbul este un jihadist uzbec, membru al grupării Stat Islamic

ro

08 Jan, 2017 14:29 2558 Marime text
Autorul prezumtiv al atacului sângeros de Anul Nou contra unui celebru club de noapte din Istanbul a fost identificat ca fiind un jihadist uzbec făcând parte din Stat Islamic (SI), scrie duminică presa turcă, citată de AFP, relatează Agerpres.
 
Atacatorul, ale cărui imagini au fost difuzate, a reușit să fugă după atentatul ce a făcut 39 de morți, majoritatea străini. Informații inițiale indicau că el ar fi originar din Kârgâzstan sau ar fi un chinez uigur.
 
Dar serviciile de informații și poliția antiteroristă din Turcia l-au identificat acum pe bărbatul de 34 de ani ca fiind un uzbec ce ar face parte dintr-o celulă din Asia Centrală a SI, potrivit cotidianului Hurriyet și altor ziare.
 
Potrivit acestor surse, numele său de război este Abu Mohammad Khorasani. Aceste informații nu au fost confirmate din surse oficiale.
 
Carnagiul din clubul de noapte Reina din Istanbul a fost revendicat de SI, care a reproșat Turciei, țară majoritar musulmană, intervenția ei în Siria și participarea la coaliția condusă de Statele Unite ce luptă contra grupării jihadiste în Siria și Irak.

Agresorul a intrat în discoteca Reina situată pe malul european al Bosforului, împușcând mortal 27 de străini și 12 turci.
 
Poliția turcă a difuzat mai multe imagini ale presupusului atacator despre care anchetatorii cred că se află încă la Istanbul, dintre care un selfie făcut în centrul orașului.
 
Uzbekistan duce o campanie de represiune severă contra islamiștilor radicali. Mai mult de 500 de uzbeci au plecat să lupte în rândurile jihadiste, potrivit serviciilor de securitate ruse.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii