Bilanţ sumbru în Indonezia după cutremurul urmat de tsunami. Sute de persoane au decedat

30 Sep, 2018 10:41
ZIUA de Constanta
2334
Marime text
Bilanţul cutremurului urmat de tsunami, fenomene produse vineri în insula indoneziană Sulawesi, a ajuns la 832 de morţi, a anunţat duminică Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor care a adăugat că suprafaţa afectată ar fi mai mare decât cea estimată iniţial, relatează Reuters citat de Agerpres.ro
Numeroase persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce mai multe clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului de vineri, cu magnitudinea de 7,5, care a declanşat valuri tsunami de până la şase metri, a indicat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho.
Cel mai recent bilanţ, furnizat de responsabilul agenţiei, citat de Antara, indica 420 de morţi.
Majoritatea victimelor au fost identificate în Palu, o aglomerare de 350.000 de locuitori situată pe coasta de vest a Sulawesi. Autorităţile şi organizaţiile non-guvernamentale şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la situaţia regiunii Donggala, situată spre nord, afectată la rândul său de fenomenele naturale.
Spitalele, dintre care unele au fost distruse, se luptă să facă faţă afluxului de victime, iar numeroşi răniţi primesc îngrijiri medicale sub cerul liber.
Vicepreşedintele indonezian, Jusuf Kalla, a declarat că bilanţul victimelor ar putea ajunge la ''una sau mai multe mii'', afirmaţii bazate pe dezastrele anterioare.
Echipele de salvatori purtând costume portocalii căutau printre ruinele unui hotel în care s-ar fi putut afla până la 150 de persoane, şi ale unui centru comercial prăbuşit.
Agenţia pentru gestionarea dezastrelor s-a arătat îngrijorată şi pentru situaţia a câteva sute de persoane care lucrau la pregătirea unui festival pe o plajă din Palu, cu puţin timp înainte de tsunami.
Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, sosit la faţa locului, a anunţat că armata va interveni pentru a ajuta la eforturile de căutare a supravieţuitorilor. Avioanele încărcate cu echipament şi alimente au reuşit să aterizeze în Palu, multe piste ale aeroportului din localitate fiind inutilizabile.
În Palu, caroserii de maşini, clădiri reduse la grămezi de resturi şi copaci doborâţi pe liniile înaltă tensiune rupte stau mărturie ale violenţei şi şocului produse de puternicul impact al seismului resimţit chiar şi la câteva sute de kilometri de epicentru şi ale valului de 1,5 metri care s-a abătut asupra coastei.
Înspăimântaţi de replicile cutremurului, numeroşi locuitori din Palu au dormit în adăposturi improvizate din bambus sau pe terenuri de fotbal.
Multe persoane au aşteptat la cozi lungi pentru a se aproviziona cu apă potabilă şi cu alimente.
Cu o magnitudine de 7,5 potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul care s-a produs vineri în Sulawesi, cu puţin înainte de ora 11:00 GMT, a fost mai puternic în comparaţie cu seria de cutremure care au lovit Indonezia în august şi care au lăsat în urmă peste 500 de morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi pe insula Lombok, în vecinătatea Bali.
BMKG, Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia, a emis o alertă de tsunami după seismul de vineri, însă aceasta a fost anulată după 34 de minute. Agenţia a fost aspru criticată sâmbătă pentru faptul că nu a informat populaţia că un tsunami a lovit Palu, deşi reprezentanţii ei au spus că valurile înalte s-au năpustit asupra acestui oraş în intervalul în care alerta era încă în vigoare.
Sursa:; Agerpres.ro
Sursa foto: CSEM+EMSC

"Noaptea trecută, am reuşit să scoatem din hotelul Roa-Roa o femeie care trăia", a indicat pentru AFP Muhammad Syaugi, şeful serviciilor de intervenţii de urgenţă. "Am auzit chiar şi oameni care strigau după ajutor".
Agenţia pentru gestionarea dezastrelor s-a arătat îngrijorată şi pentru situaţia a câteva sute de persoane care lucrau la pregătirea unui festival pe o plajă din Palu, cu puţin timp înainte de tsunami.
Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, sosit la faţa locului, a anunţat că armata va interveni pentru a ajuta la eforturile de căutare a supravieţuitorilor. Avioanele încărcate cu echipament şi alimente au reuşit să aterizeze în Palu, multe piste ale aeroportului din localitate fiind inutilizabile.
În Palu, caroserii de maşini, clădiri reduse la grămezi de resturi şi copaci doborâţi pe liniile înaltă tensiune rupte stau mărturie ale violenţei şi şocului produse de puternicul impact al seismului resimţit chiar şi la câteva sute de kilometri de epicentru şi ale valului de 1,5 metri care s-a abătut asupra coastei.
Înspăimântaţi de replicile cutremurului, numeroşi locuitori din Palu au dormit în adăposturi improvizate din bambus sau pe terenuri de fotbal.
Multe persoane au aşteptat la cozi lungi pentru a se aproviziona cu apă potabilă şi cu alimente.
Cu o magnitudine de 7,5 potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), cutremurul care s-a produs vineri în Sulawesi, cu puţin înainte de ora 11:00 GMT, a fost mai puternic în comparaţie cu seria de cutremure care au lovit Indonezia în august şi care au lăsat în urmă peste 500 de morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi pe insula Lombok, în vecinătatea Bali.
BMKG, Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia, a emis o alertă de tsunami după seismul de vineri, însă aceasta a fost anulată după 34 de minute. Agenţia a fost aspru criticată sâmbătă pentru faptul că nu a informat populaţia că un tsunami a lovit Palu, deşi reprezentanţii ei au spus că valurile înalte s-au năpustit asupra acestui oraş în intervalul în care alerta era încă în vigoare.
Sursa:; Agerpres.ro
Sursa foto: CSEM+EMSC
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii