Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, dă indicaţii autorităţilor de la Ankara
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, dă indicaţii autorităţilor de la Ankara
28 Jul, 2016 15:46
ZIUA de Constanta
1991
Marime text
Turcia nu ar trebui să ia măsuri disproporţionate împotriva persoanelor aflate în spatele loviturii de stat eşuate, a declarat astăzi, cancelarul german Angela Merkel, adăugând că urmăreşte cu îngrijorare evoluţiile din această ţară membră a NATO, transmite agerpres.ro
"Bineînţeles, când într-o ţară are loc o tentativă de puci ca aceasta, este important să se acţioneze împotriva rebelilor prin toate mijloacele unui stat constituţional. Într-un stat constituţional - iar asta este ceea ce mă îngrijorează şi ce urmăresc îndeaproape - principiul proporţionalităţii trebuie asigurat pentru toată lumea.", a afirmat cancelarul Germaniei, citat de Agerpres.
După eşecul loviturii de stat, autorităţile de la Ankara au început o vastă campanie de epurare în armată şi administraţie pentru a-i elimina din aceste structuri pe toţi cei bănuiţi de legături cu organizaţiile predicatorului musulman Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi acuzat de Erdogan că se află în spatele puciului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii