Cinci persoane împușcate la Seattle, nu departe de locul protestelor anti-Trump (video)
Cinci persoane împușcate la Seattle, nu departe de locul protestelor anti-Trump (video)
10 Nov, 2016 14:13
ZIUA de Constanta
2071
Marime text
Un bărbat înarmat a deschis focul în centrul orașului Seattle aseară în urma unei dispute și a rănit cinci persane, una grav, nu departe de protestele față de victoria-surpriză a republicanului Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite, informează Reuters.
Au fost trase mai multe focuri de armă, dar ele nu par a avea legătură cu demonstrațiile anti-Trump, ci cu o dispută personală, a declarat Robert Merner, șef adjunct în departamentul de poliție din Seattle.
"Se pare că a avut loc o dispută. Acest individ s-a îndepărtat de mulțime, apoi s-a întors și a început să tragă în mulțime", a precizat Merner în fața reporterilor.
El a adăugat că suspectul a fugit apoi pe jos din zonă și nu a fost prins la peste o oră după incident.
Un bărbat grav rănit a fost dus de urgență la un centru medical din apropiere și era în stare critică miercuri noapte.
Celelalte patru victime, identificate ca fiind o femeie și trei bărbați, au fost rănite la picioare și rănile nu le pun viața în pericol, a declarat poliția.
Poliția și echipaje de pompieri au sosit la fața locului în mai puțin de un minut, aflându-se în zonă pentru a monitoriza demonstrațiile, dar nu au ajuns la timp pentru a-l prinde pe suspect.
Mii de persoane s-au adunat ieri în orașe din Statele Unite pentru a protesta față de victoria lui Trump, criticând retorica sa din timpul unei campanii controversate contra imigranților, musulmanilor și altor grupuri.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii