Compania BAE Systems se va ocupa de mentenanta a sase avioane britanice in Irak
Compania BAE Systems se va ocupa de mentenanta a sase avioane britanice in Irak
11 Mar, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
801
Marime text
Compania BAE Systems va primi bani din Fondul de prevenire a conflictelor pentru lucrarile de reparare a aparatelor de zbor Tornado in Irak, potrivit unei notificari a Ministerului britanic al Apararii, citat de The Guardian, in editia electronica.
Ministerul Apararii din Marea Britanie intentioneaza sa aloce companiei BAE Systems o parte din banii Fondului de prevenire a conflictelor, destinati unor proiecte menite sa distruga armele din Bosnia sau sa curete terenurile minate din Mozambic, o suma cuprinsa intre cinci si zece milioane de lire sterline, in vederea asigurarii serviciilor de asistenta tehnica celor sase avioane Tornado din Irak.
Potrivit unei notificari transmise ministrului pentru echipament de aparare si suport, Lady Taylor, Forta aeriana regala (RAF) a fost nevoita sa isi intensifice operatiunile in Irak, iar sase aparate de zbor de tip Tornado au nevoie de asistenta tehnica in 2008. "Rezultatul final este ca RAF Marham nu dispune de capacitate suficienta pentru a intruni in intregime exigentele misiunilor operationale si de antrenament", scrie in notificare.
"Intentionam sa demaram o ancheta pentru a vedea cum a gestionat aceasta situatie Ministerul Apararii si vrem sa analizam in profunzime problema privind suprasolicitarea echipamentului din Irak si Afganistan, dar si cum a procedat in acest sens Ministerul Apararii", a declarat duminica James Arbuthnot, presedintele conservator al Comisiei pentru Aparare.
Ministerul Apararii a confirmat oficial aceasta decizie.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii