Crucile amplasate pe marginea drumului contravin canoanelor Bisericii Ortodoxe

10 May, 2016 13:26
ZIUA de Constanta
2317
Marime text
În zilele de pomenire generală a celor răposați, Mitropolia Moldovei îndeamnă clerul să comunice credincioșilor poziția Bisericii Ortodoxe din Moldova cu referire la instalarea crucilor în afara locurilor de înmormântare.
Instalarea crucilor pe marginea carosabilului nu este în duhul Bisericii și contravine Canoanelor Bisericii Ortodoxe. Pentru evitarea aspectului macabru creat de amplasarea unui număr mare de cruci în zonele extrem de periculoase, unde au avut loc multe accidente, ar fi de preferat substituirea lor cu o Troiţă executată conform Canoanelor Bisericii.
Scopul Troiţelor este marcarea faptului că în localitatea respectivă locuiesc creştini, sunt aşezate de obicei la răscruci de drumuri și cu siguranță, ca aspect sunt mai corespunzătoare. Totodată în urma consultărilor purtate cu reprezentanții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, s-a convenit organizarea demontării de pe marginea carosabilului a crucilor, care vor fi adunate într-un loc special amenajat, pentru fie utilizate ulterior conform destinației la înmormântarea oamenilor fără adăpost și a persoanelor din familii nevoiașe.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii