Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum arată piatra prețioasă de 166 de carate descoperită într-o mină din Botswana (FOTO)

ro

12 Jan, 2024 14:38 1310 Marime text
foto: pexels
O companie specializată în explorarea şi exploatarea diamantelor, Lucara Diamond, a anunţat miercuri descoperirea unei pietre preţioase de tip IIa de 166 de carate în mina Karowe din Botswana, transmite joi agenţia Xinhua.

Potrivit companiei cu sediul în Canada, aceasta este prima sa mare descoperire realizată în 2024.

Diamantul este cea de-a 328-a piatră de peste 100 de carate descoperită după ce compania a început exploatarea minieră, în 2012.



Ce spune William Lamb, directorul executiv al Lucara

William Lamb, directorul executiv al Lucara, a declarat că cea mai recentă reuşită susţine raţionamentul economic din spatele investiţiei într-un proiect de extindere subterană care va prelungi durata de viaţă a minei până cel puţin în 2040.

Lucara Diamond este proprietara în proporţie de 100% a minei de diamante Karowe, situată în partea central-nordică a Botswanei, la aproximativ 512 de kilometri de capitala Gaborone. 



Sursa foto: lucaradiamond.com


Sursa: Agerpres.ro. 


Citește și:


Suma uluitoare cu care se vinde un diamant albastru "Bleu Royal" la o licitaţie din Geneva
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii