Danemarca. Un şofer român de TIR a primit în doar două zile amenzi de 60.000 de euro!
Danemarca. Un şofer român de TIR a primit în doar două zile amenzi de 60.000 de euro!
17 May, 2018 11:07
ZIUA de Constanta
3494
Marime text
Un şofer român de camion trebuie să plătească amenzi în valoare de aproximativ 60.000 de euro după ce a fost prins de autorităţile daneze umblând la tahografele maşinilor pe care le conducea aşa încât acestea nu înregistrau timpii reali de odihnă şi condus, potrivit adevarul.ro.
Prima dată românul a fost oprit în trafic în oraşul Vojens, iar poliţiştii au descoperit că tahograful nu funcţiona corespunzător astfel încât i-a fost suspendat permisul, i s-a pus sechestru pe camion şi a primit o amendă de 349.000 de coroane daneze, aproximativ 45.000 de euro, informează jv.dk.
După o zi, în oraşul danez Padborg, acelaşi şofer a fost surprins din nou de poliţişti la volanul altui camion. De această dată a fost de amendat cu 100.000 de coroane daneze, echivalentul a peste 13.000 de euro.
Poliţia daneză a confiscat camioanele până când şoferul român va achita amenzile care totalizează în jur 60.000 de euro.
Sursă: Adevărul
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii