Decizie a instanței Google, obligată să achite daune unui politician defăimat în videoclipuri postate pe Youtube
Decizie a instanței: Google, obligată să achite daune unui politician defăimat în videoclipuri postate pe
06 Jun, 2022 14:19
ZIUA de Constanta
1296
Marime text
Curtea federală a Australiei a ordonat luni companiei Google să plătească peste 466.000 de euro (715.000 dolari australieni) unui politician australian.
Din primele informații acesta ar fi fost defăimat în videoclipurile unui actor comic găzduite pe platforma YouTube, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro
În 2020, pe când era adjunct al premierului din New South Wales, politicianul în cauză, John Barilaro, a fost luat în vizor de un umorist australian, cunoscut sub pseudonimul "friendlyjordies". În videoclipurile postate pe YouTube, acesta l-a acuzat de corupţie, imitându-i accentul italian.
În faţa tribunalului, fostul politician de rang înalt s-a arătat vizibil marcat la vizionarea unuia dintre aceste videoclipuri, filmat de comediant într-o vilă de lux pe care alesul o deţinea şi o închiria pe AirBnB.
La sfârşitul anului 2021, el a încheiat un acord cu "friendlyjordies", al cărui nume real este Jordan Shanks. Acesta a prezentat scuze şi a acceptat să modifice videoclipurile, care au fost vizionate de peste un milion de ori pe YouTube.
Judecătorul Steven Rares a decis că Google, proprietarul YouTube, este răspunzător pentru prejudiciul cauzat lui Barilaro începând din decembrie 2020, când avocaţii politicianului au scris gigantului american, cerându-i să elimine videoclipurile ofensive. Magistratul a obligat Google la plata de daune-interese.
Potrivit judecătorului, aceste videoclipuri l-au determinat pe Barilaro să se retragă prematur din funcţia sa publică - acesta demisionând din parlament în octombrie 2020 - "şi l-au traumatizat considerabil".
Judecătorul Rares a mai estimat că Shanks "a avut nevoie de YouTube pentru a-şi răspândi otrava" şi că Google a fost gata să i se alăture umoristului "pentru a obţine venituri în cadrul modelului său de afaceri".
Sursa: Agerpres.ro

"Sunt traumatizat de toate acestea", a spus Barilaro în timp ce depunea mărturia în instanţă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii