Delegațiile americană și rusă au discutat la Riad. Consultări pentru a aborda elementele „iritante în relațiile bilaterale''
Delegațiile americană și rusă au discutat la Riad. Consultări pentru a aborda elementele „iritante în relațiile
18 Feb, 2025 16:18
ZIUA de Constanta
312
Marime text



Delegațiile americană și rusă conduse de șefii diplomațiilor, Marco Rubio și Serghei Lavrov, au avut marți la Riad o discuție care a durat mai mult de patru ore, prima întâlnire la care SUA și Rusia au abordat încheierea războiului din Ucraina, în timp ce Kievul și aliații europeni au privit preocupați de pe margine această întrevedere la care Moscova a formulat o nouă cerere majoră, aceea ca Ucraina să nu adere la NATO nici acum și nici în viitor, relatează Agerpres.
Statele Unite și Rusia au convenit la această întâlnire stabilirea unui mecanism de consultări pentru a aborda elementele ''iritante în relațiile bilaterale'', cu scopul normalizării acestor relații, și să înceapă să lucreze la o modalitate de a pune capăt războiului în Ucraina, după ce președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, au fost de acord în convorbirea lor telefonică de săptămâna trecută să inițieze negocieri de pace, a transmis Departamentul de Stat al SUA.
''O discuție telefonică urmată de o întâlnire nu sunt suficiente pentru stabilirea unei păci durabile'', a declarat după încheierea convorbirilor de la Riad purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, dând astfel de înțeles că eforturile de pace sunt încă în stadiu incipient.
Aceeași idee rezultă și din declarația consilierului pentru politică externă al președintelui rus Vladimir Putin, Iuri Ușakov, participant la reuniunea de la Riad. ''Am discutat, ne-am expus abordările de principiu și am convenit ca echipe distincte de negociatori asupra acestui subiect să intre în contact la momentul potrivit'', a spus Ușakov în fața presei ruse.
''Americanii trebuie să-și desemneze reprezentanții, noi îi vom desemna pe ai noștri, iar apoi, probabil, activitatea va începe'', a adăugat oficialul rus, fără a menționa rolul pe care l-ar avea în aceste tratative Kievul și europenii, care se tem că Putin și Trump ar putea căuta să tranșeze războiul din Ucraina peste capul lor.
Ușakov a mai declarat că întrevederea de la Riad ''nu a decurs rău'', cele două delegații au avut ''o discuție foarte serioasă asupra tuturor aspectelor pe care dorim să le abordăm'', dar este improbabil ca săptămâna viitoare să se desfășoare un summit Putin-Trump. Încă mai trebuie să se lucreze ''intens'' la organizarea acestui summit, a indicat el.
''Este încă greu de spus dacă (pozițiile rusă și americană) s-au apropiat, dar acesta a fost subiectul discuției'', a mai spus Ușakov, care a asigurat totuși că Rusia și SUA au convenit la Riad să-și respecte interesele în mod reciproc.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA a confirmat că Marco Rubio și Serghei Lavrov au convenit ''să pună bazele unei viitoare cooperări asupra mizelor geopolitice de interes comun și asupra oportunităților economice și de investiții istorice care vor rezulta dintr-o soluționare reușită a conflictului în Ucraina''.
Secretarul de stat american Marco Rubio a descris reuniunea desfășurată în capitala saudită drept un important pas înainte, potrivit unui comunicat emis de Departamentul de Stat. ''Astăzi a fost un prim pas al unei călătorii lungi și dificile, dar unul important'', a remarcat șeful diplomației americane.
De asemenea, într-o declarație acordată presei, Marco Rubio a apreciat că relațiile ruso-americane se vor putea consolida dacă se încheie războiul în Ucraina. ''Oportunități extraordinare există pentru un parteneriat'' cu Rusia, dar ''cheia pentru aceasta este încheierea conflictului'', a subliniat el.
Cât despre participarea Uniunii Europene la negocierile de pace, Rubio a estimat că aceasta ''va trebui să fie la masă la un moment dat, întrucât și ei au sancțiuni'' împotriva Rusiei.
Oficiali americani participanți la discuțiile de la Riad au declarat că se așteaptă ca la negocierile asupra încheierii războiului din Ucraina să fie abordate chestiunile teritoriale și garanțiile de securitate.
La fel ca Iuri Ușakov, consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, membru al delegației americane, a declarat că nu a fost stabilită o dată pentru o întâlnire față în față între președinții Trump și Putin.
Oficiali ruși și americani au avut de asemenea la Riad o discuție separată despre cooperarea economică, inclusiv despre prețurile energiei, a declarat șeful fondului suveran rus, Kirill Dmitriev.
În acest timp, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că Rusia respinge nu doar aderarea Ucrainei la NATO în prezent, ci dorește în plus un angajament din partea Alianței că aceasta va revoca promisiunea făcută la summitul de la București din 2008 privind o admitere a Ucrainei în NATO în viitor.
Rusia leagă soluționarea conflictului ucrainean de crearea unei noi arhitecturi de securitate. În decembrie 2021, Moscova le-a transmis puterilor occidentale un document care cerea retragerea trupelor NATO din Europa de Est, garanții că Ucraina și Georgia nu vor adera la NATO și inițierea de negocieri pentru crearea unui sistem de securitate indivizibil, cereri respinse din start de Occident, răspunsul ulterior al Rusiei fiind invazia în Ucraina.
Citește și
Oficiali americani și ruși se vor întâlni în Arabia Saudită pentru discuții referitoare la Ucraina
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii