Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Distrugerea unui satelit de spionaj american aflat in deriva, un mesaj politic cu mai multe sensuri

ro

22 Feb, 2008 20:00 873 Marime text
Mediatizarea puternica a distrugerii unuia dintre satelitii de spionaj aflat in deriva a permis Statelor Unite sa transmita un mesaj politic cu sens multiplu atat aliatilor, cat si rivalilor, in special Chinei care a facut un gest similar in ianuarie, potrivit expertilor citati de AFP. Potrivit unul analist din cadrul Ministerului francez al Apararii, care a vorbit sub protectia anonimatului, aceasta ocazie a permis Washingtonului sa ofere o "adevarata demonstratie de forta" si sa restabileasca echilibrul. Administratia americana ar fi profitat totodata de pe urma acestei derive a satelitului de spionaj lansat in decembrie 2006 si devenit necontrolabil, pentru a-si reafirma suprematia in spatiu fata de China, care a distrus la randul sau cu o racheta unul dintre satelitii sai de meteorologie. Dar aceasta operatiune este de asemenea un mesaj adresat Rusiei, care se opune vehement proiectului american privind instalarea scutului antiracheta in Europa, ca si Cehiei si Poloniei care ar putea gazdui elemente ale acestui dispozitiv - interceptoare de racheta si un radar ultraperformant - pe teriroiul lor. In aparenta, americanii par sa fie de partea binelui, asumandu-si rolul de a-si preveni aliatii cu privire la intentiile lor si procedand la distrugerea satelitului lor in timp ce se afla la o inaltime care garanteaza absenta deseurilor spatiale. China nu a luat aceste masuri. Departamentul american al Apararii a anuntat in noaptea de miercuri spre joi succesul rachetei tactice lansate de pe o nava de razboi care a distrus satelitul aflat la circa 247 de kilometri deasupra Oceanului Pacific. "In acest sens, cred ca operatiunea vorbeste de la sine", a declarat secretarul american al Apararii, Robert Gates, referitor la succesul actiunii. "Cred ca problema de a sti daca acest sistem functioneaza este rezolvata", a adaugat Gates. Ca si colegii sai, Xavier Pasco, cercetator in cadrul Fundatiei pentru cercetari strategice (FRS), considera destul de putin plauzibila justificarea oficiala oferita de Washington, cum ca la bordul satelitului s-ar fi aflat circa 450 de kilograme de hidrazina, o substanta toxica. "Aceasta arde in atmosfera fara a fi nevoie sa fie distrusa si nu prezenta decat un risc infim", a subliniat el. "Nu exista sanse decat intre zero si unu la suta ca satelitul sa ajunga in dreptul regiunilor locuite", a precizat Avital Johanan, din partea revistei britanice Jane's Intelligence, o autoritate in domeniul informatiilor militare. Pe langa considerentele politice, precizeaza Pasco, ar mai putea exista si alte motive"legate chiar de satelit". "Este un program sau inconjurat de un secret absolut", a subliniat acesta apreciind ca satelitul "avea fara indoiala atat si un dispozitiv optic, pentru a lua imagini, cat si un radar". In aceste conditii nu este surprinzator ca, potrivit aceleiasi surse, "comunitatea americana de informatii a dorit distrugerea totala a acestuia pentru a evita orice posibilitate de intoarcere pe pamant a celor mai mici fragmente din aceste tehnologii ultrasensibile". Autoritatile militare americane au facut astfel dovada ca "programul lor de rachete antiracheta functioneaza", in viziunea lor, o modalitate de a-l "securiza". Succesul operatiunii "este mijlocul pe care l-am putea folosi pentru a realiza un program in valoare de cateva miliarde de dolari, menit sa intercepteze rachete balistice", a conchis Pasco.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii