Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:57 19 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Donald Trump depune luni jurământul în funcția de președinte al SUA. Cine va participa la ceremonia învestiturii?

ro

19 Jan, 2025 17:45 223 Marime text

Donald Trump; Sursa foto: Facebook



 
  • Donald Trump depune luni jurământul în funcția de președinte al Statelor Unite, începându-și astfel cel de-al doilea mandat în această funcție în ceea ce reprezintă una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din istoria Americii, informează Reuters.

Așa-numita Inauguration Day (ziua învestiturii - n.r.) este, prin tradiție, dedicată în mare măsură ceremoniilor formale și fastuoase, informează Agerpres. Un președinte părăsește Casa Albă, iar un altul se mută acolo. Dar Trump, un republican, s-a angajat, de asemenea, să semneze în prima sa zi de mandat o serie de ordine executive pe subiecte care variază de la securitatea frontierei la producția de petrol și gaze.


Când depune Trump jurământul?

Trump va depune jurământul în funcție, cel mai probabil în prezența șefului Curții Supreme a SUA, John Roberts, la ora 12:00. ET (17:00 GMT, 19:00 ora României - n.r.). Ceremonia, prevăzută inițial să se desfășoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, din cauza frigului. Trump își va rosti apoi discursul de învestitură. În aceeași ordine de idei, parada la care el va participa după depunerea jurământului, va avea loc în Capital One Arena.

În interviuri, el a declarat că intenționează ca discursul său să fie înălțător și unificator. Ar fi o schimbare față de primul său discurs din 2017, în care Trump a vorbit despre o țară distrusă pe care a descris-o drept ''Carnagiul American''.


Mii de spectatori fără bilete sunt așteptați să umple National Mall și să urmărească ceremonia pe ecrane video de mari dimensiuni.

Cine este invitat?

Trump a rupt-o cu tradiția și a invitat mai mulți lideri străini la ceremonie. Istoric vorbind, liderii străini nu participă la ceremonia de inaugurare din motive de securitate și cutuma este de a trimite diplomați care să-i reprezinte.

Președintele Argentinei, Javier Milei, un susținător ferm al lui Trump, și-a anunțat participarea, potrivit relatărilor.

După ce anunțase inițial că se gândește să participe, un alt susținător al lui Trump, premierul ungar Viktor Orban, nu va participa în cele din urmă la ceremonie din cauza unor chestiuni de agendă. Mai exact, Orban va prezenta la 20 ianuarie, la Budapesta, rezultatele președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene, pe care țara sa o deținut-o în a doua jumătate a anului 2024, potrivit presei ungare.


Președintele chinez Xi Jinping nu participă, în ciuda faptului că a fost invitat personal de Trump, ci îl va trimite pe vicepreședintele Han Zheng.

Premierul italian Giorgia Meloni a confirmat că va fi prezentă la ceremonia de învestitură, alături de alți lideri și politicieni din lume.

Personalități din SUA care și-au anunțat prezența (sau absența) la ceremonia de învestitură

Președintele în exercițiu, democratul Joe Biden, a anunțat că intenționează să participe la ceremonie și să asiste la transferul puterii, o curtoazie de care Trump nu a dat dovadă cu patru ani în urmă, remarcă agenția de presă britanică.

Va participa și fostul președinte Barack Obama (2009-2017), dar nu va fi însoțit și de fosta Primă Doamnă Michelle Obama. Acesta va fi al doilea eveniment public în mai puțin de o lună la care Obama participă singur.

În urmă cu câteva săptămâni, democratul a fost unicul fost președinte care a venit singur la funeraliile de stat ale fostului președinte Jimmy Carter (1977-1981). Aceasta în condițiile în care Trump a mers cu soția sa, Melania, la fel și foștii președinți Bill Clinton (1993-2001) și George W. Bush (2001-2009), care au venit însoțiți de fostele prime doamne Hillary Clinton și Laura Bush.

După ce s-a constatat absența lui Michelle Obama, CNN a transmis că aceasta se afla în Hawaii și de aceea nu a putut fi prezentă la funeraliile lui Carter. Însă nu există informații cu privire la motivul pentru care Michelle Obama nu va participa la ceremonia de învestitură a lui Trump.

EFE amintește totuși că în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, atât Barack, cât și Michelle Obama au făcut campanie pentru vicepreședinta Kamala Harris, adversara lui Trump la alegerile prezidențiale. Iar la un miting electoral, fosta Primă Doamnă l-a numit pe republican un ''risc'', în special pentru femeile americane, și a pus sub semnul întrebării starea sa psihică, iar Trump a calificat-o ulterior pe Michelle Obama drept ''dezgustătoare''.

Musk, Bezos și Zuckerberg - cei mai bogați oameni din lume - vor urmări ceremonia alături de membri ai administrației Trump

Elon Musk (Tesla, SpaceX, X), Jeff Bezos (Amazon, Blue Origin) și Mark Zuckerberg (Meta) vor participa la ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, potrivit canalului de televiziune american NBC, un semnal suplimentar al legăturilor din ce în ce mai strânse dintre președintele ales și comunitatea tehnologică, scrie AFP.

Cele trei personalități emblematice ale tehnologiei americane l-au curtat pe președintele ales în ultimele luni, cu o râvnă mai mare sau mai mică.

Elon Musk a devenit esențial în timpul campaniei electorale a republicanului, la care a contribuit semnificativ cu donații financiare masive și întâlniri politice.

Șeful Tesla, CEO al SpaceX și proprietar al platformei X a dobândit astfel o puternică influență politică și a obținut un post extraguvernamental, urmând să se ocupe de descentralizare și de reducerea cheltuielilor publice.
 
 
Citește și
Trump despre TikTok- „Anunțul va veni probabil luni, după preluarea mandatului”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii