Donald Trump pune capăt brusc negocierilor de pace cu talibanii. Vizat, atentatul în care a murit şi militarul român
Donald Trump pune capăt brusc negocierilor de pace cu talibanii. Vizat, atentatul în care a murit şi militarul
08 Sep, 2019 12:13
ZIUA de Constanta
1953
Marime text



În ciuda acestui lucru, decizia este surprinzătoare, pentru că existau şansele încheierii unui acord istoric.
Preşedintele Statelor Unite a făcut anunţul pe Twitter, dezvăluind în acelaşi timp planul de a se întâlni duminică, „în secret”, cu liderii talibani şi cu preşedintele afgan, în America. Nu oriunde şi nu oricând, la Camp David, reşedinţa de vacanţă a preşedinţilor americani, cu trei zile înainte de 11 septembrie.
Când a anulat întâlnirea „aceştia erau în avion în drum spre Statele Unite”, a precizat Donald Trump pe Twitter. Printre aceștia se numără și președintele Afganistanului.
Atentatul de joi, revendicat de talibani, este cel mai recent dintr-o serie aproape zilnică. În noaptea de luni spre marţi un atac cu maşină capcană în cartierul diplomatic din Kabul a distrus şi Ambasada României, un angajat al misiunii fiind ucis. Insurgenţii au continuat violenţele, deşi luni tocmai încheiaseră un acord de principiu cu emisarul american.
Sursa text: digi24.ro
Sursa foto: Facebook
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii