Echipele de salvatori din Turcia au continuat operațiunile de salvare a persoanelor prinse sub dărâmături

15 Feb, 2023 13:07
ZIUA de Constanta
1336
Marime text
Echipele de salvatori din Turcia au continuat miercuri, pentru a zecea zi, căutarea neobosită a supravieţuitorilor după cutremurele devastatoare care au lovit regiunea, fiind raportate persoane scoase în viaţă de sub dărâmături, în pofida şanselor reduse, transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.ro
Echipele se vor asigura că toate persoanele vor fi scoase de sub ruine înainte de a începe îndepărtarea resturilor, a declarat marţi seara preşedintele Recep Tayyip Erdogan, adăugând că aproape 20.000 de clădiri au fost distruse.
O femeie de 42 de ani a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături în provincia Kahramanmaras, miercuri dimineaţă, a relatat postul de stat TRT. Melike Imamoglu a stat îngropată sub moloz timp de 222 de ore, potrivit relatării. Salvarea ei nu a putut fi verificată independent, notează DPA.
Media locale au difuzat detalii cu privire la perioadele de timp în care oamenii prinşi sub dărâmături pot rămâne în viaţă.
Doi fraţi, care au fost salvaţi marţi dimineaţa în Kahramanmaras, au povestit postului CNN Turk că au avut acces la pudră proteică pe care au dizolvat-o în propria urină şi au consumat-o.
Între timp, operaţiunile de curăţenie au început în unele zone ale provinciei Hatay puternic afectată, după cum a relatat un reporter al postului TRT.
Două cutremure puternice au lovit Turcia şi Siria la primele ore ale zilei de 6 februarie, cele două seisme producându-se la doar câteva câteva ore distanţă.
Autorităţile turce au raportat 35.418 de morţi doar în această ţară, totalul deceselor împreună cu cele din Siria ajungând la peste 40.000.
Aproximativ 1,6 milioane de persoane se află în prezent în adăposturi de urgenţă în Turcia, iar alte 600.000 au părăsit regiunea sau au fost evacuate.
Între timp, autorităţile turce au arestat mai multe persoane pentru presupusă responsabilitate pentru clădirile prăbuşite. De asemenea, cel puţin 20 de utilizatori de reţele sociale au fost arestaţi pentru postări "provocatoare", a indicat poliţia miercuri.
Erdogan a criticat anumite postări de pe reţelele sociale, inclusiv referitoare la presupuse daune la barajele din regiune, pe care le-a descris drept o "calomnie" şi a promis acţiuni în justiţie în temeiul stării de urgenţă instituită în cele zece provincii afectate de cutremur.
Agerpres.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii