Femeile din Kiev, victime ale violurilor militarilor ruşi
Femeile din Kiev, victime ale violurilor militarilor ruşi
09 May, 2022 21:15
ZIUA de Constanta
1484
Marime text
- Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Cel puţin cinci femei din regiunea Kiev au depus plângeri la Poliţie acuzând că au fost victime ale violurilor militarilor ruşi, a declarat, luni, pentru AGERPRES, şeful Poliţiei Regionale Kiev, Andrei Nebitov.
Potrivit acestuia, faptele de viol sunt înscrise în categoria crimelor de război şi sunt cercetate alături de serviciile secrete ale Ucrainei, de procurori, dar şi de organismele internaţionale.
"Avem şi crime de ordin sexual. Am primit sesizări de la cinci femei. Aceste proceduri se află în derulare, conform legii. Toate anchetele au fost transmise serviciilor secrete ale Ucrainei. A fost stabilită persoana care a comis această infracţiune, a fost pusă sub acuzare, a fost dată în urmărire şi, din informaţiile care apar pe reţelele sociale, aflăm că această persoană a fost lichidată. Este cetăţean al Federaţiei Ruse, militar rus, pe nume Romanov", a afirmat Nebitov.
Acesta precizează că, în prezent, peste 300 de echipe de anchetatori lucrează în dosare privind săvârşirea de crime de război.
Peste 1.250 de civili ucraineni au fost ucişi de armata rusă în regiunea Kiev. Din cele 1.254 de victime înregistrate în zona capitalei Ucrainei, cele mai multe au fost comise în raionul Bucea, acolo unde au fost numărate 1.090 de cadavre.
"Poliţia se ocupă doar de cauzele civile, cazurile cu militari şi soldaţii Federaţiei Ruse fiind instrumentate de Ministerul Apărării. Până astăzi, au fost descoperite corpurile a 1.254 de civili care au murit în urma acţiunilor militare pe teritoriul regiunii Kiev, în urma agresiunii armatei ruse. Cel mai mare număr de morţi este, din păcate, în localitatea Bucea. În Bucea au fost găsite cadavrele a 418 oameni, iar în întreg raionul Bucea - 1.090 de cadavre. În raionul Brovarî au fost găsite peste 120 de cadavre. Mai puţin - în jur de 40 de cadavre au fost găsite în Vîşgorod. Bucea face parte din oraşele noi din jurul Kievului, cu un număr mare de locuitori. Numărul de locuitori nu poate fi comparat cu cel din Vişgorod, în care majoritatea populaţiei locuieşte la sate", a afirmat Andrei Nebitov.
Şeful Poliţiei susţine că majoritatea populaţiei ucise la Bucea a fost împuşcată. De asemenea, el vorbeşte despre peste 300 de victime ale exploziilor de mine amplasate de militarii ruşi.
"La Bucea au fost mulţi morţi pentru că aici a fost concentrată şi multă armată rusă şi, din păcate, aici foarte mulţi oameni au fost împuşcaţi. Aş vrea să menţionez că, în urma cercetărilor efectuate de criminalişti, mai mult de 650 de oameni au fost împuşcaţi. Deci putem constata că mai mult de 50% dintre cei decedaţi au fost împuşcaţi cu pistoale şi puşti automate, cu arme cu lunetă şi de aici tragem concluzia că armata rusă nu a luptat contra forţelor militare ucrainene, ci contra populaţiei civile. În urma cercetărilor efectuate, din cei 1.254 de morţi, mai mult de 300 de victime au decedat din cauza minelor", a adăugat oficialul Poliţiei din Kiev.
Sursa AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii