Filipine Cel puţin trei morţi într-o nouă alunecare de teren
Filipine: Cel puţin trei morţi într-o nouă alunecare de teren
20 Sep, 2018 08:19
ZIUA de Constanta
1466
Marime text
Cel puţin trei persoane au murit într-o nouă alunecare de teren care a spulberat joi dimineaţă zeci de case în centrul Filipine, al căror sol a devenit fragil în urma ploilor provocate de taifunul Mangkhut, potrivit AGERPRES.
Această nouă catastrofă naturală intervine după trecerea taifunului Mangkhut, care a provocat moartea a peste 81 de persoane în nordul ţării, într-o altă alunecare majoră de teren în localitatea minieră Itogon.
Echipele de salvare au intervenit dis de dimineaţă pentru a găsi supravieţuitori în noua tragedie survenită în localitatea Tina-an, de pe insula turistică Cebu. După două zile de precipitaţii abundente, o porţiune dintr-un deal s-a prăbuşit joi în jurul orei locale 6:00 (22:00 GMT miercuri).
Supravieţuitorii au fost transportaţi în ambulanţe, în timp ce trupurile neînsufleţite au fost depuse într-o biserică.
"Am găsit trei trupuri neînsufleţite. Ceilalţi au suferit răni minore şi au fost duşi la spital", a declarat presei un purtător de cuvânt al protecţiei civile, Julius Regner. "Eforturile continuă. Există între 10 şi case în zonă", a precizat el.
De la sfârşitul săptămânii trecute numărul victimelor nu încetează să crească pe măsură ce echipele de salvare dezgroapă trupurile neînsufleţite ale persoanelor surprinse de uriaşa alunecare de teren din localitatea minieră Itogon. Zeci de persoane, presupus decedate, s-ar afla încă sub stratul de pământ.
Alunecarea de teren s-a produs atunci când Mangkhut a făcut să cadă în câteva ore precipitaţii echivalente cu o lună de ploaie. Noroiul şi pietrele au îngropat o construcţie abandonată de operatorul unei mine de aur, utilizată de minerii locali ca refugiu de urgenţă pentru ei şi familiile lor.
Sursă foto: AGERPRES

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii