Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:16 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flirtul lui Bush cu Timosenko

ro

03 Apr, 2008 00:00 906 Marime text
Presedintele american, George W. Bush, i-a curtat la Kiev pe politicienii ucraineni, in vederea unei aderari a tarii la NATO, trecand la subiect fara prea multe ocolisuri, scrie ziarul german Berliner Morgenpost. Bush a declarat in fata presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko, la palatul prezidential din Kiev, ca natiunea ucraineana a luat o decizie curajoasa, iar SUA sprijina aceasta solicitare in mod hotarat, referirea fiind la ambitiile presedintelui Iuscenko ca tara sa sa fie primita in NATO. Bush a laudat progresele Ucrainei in ce priveste modernizarea fortelor sale armate si implicarea acestora in cadrul misiunilor internationale din Afganistan, Irak sau Kosovo. Ucraina este, spunea el, singura tara nemembra NATO care a sprijinit toate operatiunile militare ale organizatiei. Desigur ca nu a fost o intamplare faptul ca presedintele american a facut prima sa vizita in Ucraina chiar inainte de inceperea pe 2 aprilie, la Bucuresti, a summitului NATO. Pe Bush il intereseaza o legare mai stransa a Ucrainei si Georgiei de alianta, o strategie foarte controversata in cadrul NATO, dat fiind ca invitarea fostelor doua republici sovietice sa ia parte la programul de aderare la NATO, denumit Membership Action Plan (MAP - Plan de Actiune pentru Aderare), provoaca o disputa cu Rusia. In timp ce noii membri est-europeni ai NATO precum si Canada ar fi bucurosi sa vada Ucraina in interiorul aliantei, cei unsprezece vechi membri vest-europeni ai NATO, in frunte cu Germania si Franta, se pronunta, din precautie fata de Rusia, impotriva acestui fapt. Statele Unite s-au tinut pana acum deoparte in aceasta disputa. "Rusia nu are drept de veto la Bucuresti", sublinia Bush. "La Bucuresti vom face clara pozitia noastra: Noi sprijinim MAP pentru Ucraina si Georgia", declara Bush, accentuand faptul ca decizia in acest sens nu va fi luata de el singur, ci de toti participantii la summitul din Bucuresti. Prin vizita sa la Kiev, Bush a afirmat ca a vrut sa transmita un semnal ca el vorbeste foarte serios: "O aderare a Ucrainei este in interesul nostru", spune Bush. In Ucraina nu toti sunt insa de parere ca locul tarii lor este in NATO. La Kiev, mai multe mii de demonstranti anti-NATO au manifestat contra aderarii la alianta. Duminica, circa 10.000 de demonstranti s-au adunat pe Maidan, piata centrala unde a avut loc revolutia portocalie, in apropiere de palatul prezidential. Pe pancartele purtate de demonstranti, adunati la chemarea unei aliante formate din comunisti, socialisti extraparlamentari si uniunea nationalista Bratstvo, era scris: "NATO este mai rau ca Gestapo" sau "Yankee go home". "NATO este mai rau ca moartea, boala, saracia sau razboiul, pentru ca-i transforma pe tinerii nostri in tinte vii", tuna si fulgera liderul comunist ucrainean Petro Simonenko, in timp ce multimea intona cu patos vechi melodii sovietice. Partidul Regiunilor al fostului premier Viktor Ianukovici, de opozitie, s-a tinut in mod izbitor deoparte, desi in ianuarie a blocat activitatea parlamentara saptamani la rand din protest fata de planurile de aderare la NATO si a obtinut de la premierul Timosenko asigurarea ca se va tine un referendum legat de aderare. Conform sondajelor de opinie, majoritatea populatiei se pronunta impotriva aderarii la NATO - o stare de fapt la care opozantii proiectului fac tot timpul referire. La acestea se adauga si ignorarea in mod constant a faptului ca si alte state precum Slovacia au trebuit sa duca ani de-a randul inainte de aderarea la NATO o munca de lamurire legat de ratiunea si scopul aderarii. Din acest motiv, politologii ucraineni avertizeaza contra unui referendum prematur dat fiind ca societatea ucraineana stie prea putine despre NATO, spun ei. Nimic nu ilustreaza mai bine scindarea si nesiguranta care domnesc printre ucraineni decat atitudinea neclara a premierului Iulia Timosenko in privinta aderarii la NATO. Ea arata astfel, cu putin timp inainte de inceperea vizitei lui Bush in Ucraina, ca acele chestiuni care divizeaza populatia au nevoie de o perioada de asteptare. Bush si-a dat astfel silinta sa discute problema aderarii la NATO mai ales cu Iuscenko, care are o atitudine clara provest, si sa-i intalneasca pe ceilalti politicieni de marca ucraineni doar marginal. Cu Timosenko Bush a discutat mai ales probleme economice, afirma vicepremierul Alexander Turcinov, dupa intalnirea presedintelui american cu "printesa de fier" a revolutiei portocalii. Intalnirea tete-a-tete a durat oricum mai mult decat era planificat.

Scris de: {autor}RMP{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii