Focuri de armă la Barcelona pentru prinderea unui şofer care conducea pe contrasens un camion

21 Feb, 2017 16:24
ZIUA de Constanta
1882
Marime text
Un șofer aflat la volanul unui camion furat și încărcat cu canistre cu gaz a fost arestat marți dimineața în urma unei ample operațiuni a Poliției din Barcelona, după ce oamenii legii au tras focuri de armă în direcția autovehiculului pentru ca șoferul să oprească, transmite postul spaniol Antena 3 TV citat de Agerpres.ro.
Potrivit primelor informaţii, suspectul conducea camionul cu mare viteză, pe contrasens, pe o arteră aglomerată ce ducea spre centrul orașului. A ignorat apelurile polițiștilor de a opri și i-a atras pe aceștia într-o urmărire în cursul căreia câteva canistre cu gaz au căzut din remorca autovehiculului. O persoană a fost rănită.
Abia după ce unul dintre polițiștii care luau parte la intervenție a tras înspre camion, iar gloanțele au spart parbrizul mașinii şoferul a putut fi oprit. Oamenii legii l-au reținut, iar din verificări a reieșit că suspectul este un cetățean suedez cu probleme psihice, potrivit Antena 3 TV.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru publicația La Vanguardia că există bănuieli că bărbatul se afla și sub influența drogurilor, relatează și The Telegraph.
Sursa foto: Reuters

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii