Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:11 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost director al FMI, condamnat la închisoare

ro

23 Feb, 2017 17:39 2185 Marime text
Fostul director general al Fondului Monetar Internațional (FMI) între anii 2004 și 2007, a fost condamnat, astăzi, de un tribunal din Madrid la patru ani și jumătate de închisoare, pentru deturnare de fonduri la banca spaniolă Bankia, la care a fost președinte între 2010 și 2012, informează AFP, citat de Agerpres.

În vârstă de 67 de ani, Rodrigo Rato, ex-ministru al Economiei în Spania în perioada 1996 — 2004, și alți 65 de manageri de la banca comercială Bankia, succesoarea casei de economii Caja Madrid, sunt acuzați de deturnare de fonduri după ce au achitat cheltuielile personale cu cărți de credit pentru cheltuieli nelimitate puse la dispoziție de către bancă, fără a oferi justificări sau a declara cheltuielile la Fisc.

Potrivit actului de acuzare, în 2010, el ar fi menținut „sistemul corupt" pus la punct de predecesorul său în fruntea Caja Madrid, Miguel Blesa, și el membru al Partidului Popular, iar ulterior l-ar fi reprodus la Bankia, instituție apărută în 2011 în urma fuziunii Caja Madrid cu alte șase case de economii.

Între 2004 și 2007, Rodrigo Rato a condus FMI. Cariera sa de bancher nu a durat decât doi ani, între 2010 și 2012, dar s-a terminat cu cel mai mare scandal bancar din istoria Spaniei. Falimentul răsunător al Bankia în 2012 a obligat Spania să solicite un plan de salvare din partea Uniunii Europene în valoare de 41 de miliarde de euro pentru sectorul său bancar.

Rato este al doilea șef al FMI care ajunge în tribunal. Succesorul său, Dominique Strauss-Kahn a fost achitat în 2015 într-un proces în care a fost acuzat de proxenetism. De asemenea, Christine Lagarde, care a preluat postul de președinte al FMI după Dominique Strauss-Kahn, urmează să ajungă în fața tribunalului în luna decembrie într-un proces în care este acuzată de neglijență într-un dosarul de arbitraj care datează din perioada în care aceasta ocupa postul de ministru al Economiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii