Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:59 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Franța Mii de manifestanţi și gaze lacrimogene în apropierea Palatului Elysée

ro

17 Nov, 2018 20:30 1594 Marime text
Situaţia era tensionată sâmbătă după-amiază în cartierul Palatului Elysée din Paris, unde forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestaţii mişcării 'vestelor galbene', care protestează faţă de creşterea taxelor la carburant, relatează AFP, scrie Agerpres.ro. 

'În jur de 1.200 de persoane sunt adunate în sectorul Place de la Concorde, apărat de un dispozitiv de securitate', a anunţat Ministerul de Interne, într-un comunicat difuzat puţin după ora 17.00.

Mai multe sute de manifestanţi au pendulat câteva ore între bulevardul Champs Elysées, strada Faubourg Saint-Honoré, unde se află Palatul Elysée, şi axele rutiere din jur. Cartierul fusese împrejmuit de poliţişti încă din cursul dimineţii, după ce manifestanţii anunţaseră acum câteva zile că obiectivul lor era să ajungă la Palatul Elysée.

'Macron, demisia!', a strigat mulţimea, la circa 100 metri de palatul prezidenţial, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului. Unii au aprins fumigene. Forţele de ordine, protejate de scuturi, au folosit gaze lacrimogene.

'Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile', a declarat una din protestatare, Béatrice, în vârstă de 49 de ani.

Puţin mai devreme, manifestanţii reuşiseră să blocheze parţial celebrul bulevard.

Potrivit ministrului de interne Christophe Castaner, în jur de 244.000 de 'veste galbene' au protestat sâmbătă în toată Franţa împotriva creşterii taxelor la carburant şi a scăderii puterii de cumpărare. Ministerul de Interne anunţase la prânz că s-au format peste 2.000 de adunări ale protestarilor.

Mişcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o şoferiţă la un baraj în Savoia. Peste 100 de persoane au fost rănite, dintre care cinci grav, la diferite puncte de blocaj. Tot potrivit ministrului de interne, 52 de persoane au fost reţinute, dintre care 38 se află în arest preventiv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii