Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:37 08 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Franța Prima liturghie de la catedrala Notre-Dame după incendiul din 2019

ro

08 Dec, 2024 18:26 818 Marime text
Sursa foto: Pexels



 
  • Arhiepiscopul Parisului, monseniorul Laurent Ulrich, a celebrat duminică dimineaţa prima liturghie la catedrala Notre-Dame după incendiul devastator de acum cinci ani, în faţa unui auditoriu emoţionat format din lideri politici, clerici şi credincioşi.

Monseniorul Laurent Ulrich a salutat ''o zi atât de specială când catedrala din Paris îşi regăseşte splendoarea, aşa cum nimeni nu a mai cunoscut-o înainte'', în faţa a circa 2.500 de persoane prezente în incinta renovate, potrivit Agerpres.

El a salutat credincioşii ''cu o intensă emoţie'', fie că sunt ''prezenţi în această catedrală sau în faţa unui ecran, poate chiar în ploaie''.

Slujba, punctată de sfinţirea apei, consacrarea altarului, lecturi din Biblie, depunerea relicvelor, sfinţirea tabernaculului, ritul păcii, a durat mai mult de două ore.

Va fi urmată, la ora 18:30 (17:30 GMT), de o a doua slujbă destinată de data aceasta marelui public, care se va putea asista doar pe bază de rezervare. Sistemul de rezervări a fost luat cu asalt şi nu mai este disponibil niciun loc pentru duminică sau pentru slujbele de săptămâna viitoare.

La fel ca la ceremonie din ajun, duminică dimineaţă au fost prezenţi mai mulţi şefi de stat, printre care Emmanuel Macron, alături de 150 de persoane aflate în situaţii precare - care vor fi apoi invitate să ia prânzul - 150 de episcopi din Franţa şi din alte locuri din lume, precum şi un preot din fiecare din cele 106 parohii pariziene şi a şapte biserici catolice de rit oriental.


După ceremonia de redeschidere televizată sâmbătă seară, un număr mai mic de oameni s-au strâns duminică dimineaţă în apropierea barierelor şi în faţa ecranelor gigantice pentru a urmări prima liturghie oficiată după incendiul devastator survenit pe 15 aprilie 2019, în această zi când se celebrează Imaculata Concepţie.

Dioceza va organiza până în weekendul viitor două slujbe în fiecare zi, la 10:30 şi la 18:30, orele locale.

Pentru vizitatorii care doresc să admire interiorul catedralei fără să asiste la slujbă, accesul va fi posibil începând de luni, ora 15:30 (14:30 GMT), tot cu rezervare.

După ceremoniile de redeschidere, se aşteaptă o afluenţă mare de vizitatori, iar dioceza Parisului estimează 14-15 milioane de vizitatori în fiecare an.

Papa Francisc a pledat sâmbătă pentru primirea în continuare ''gratuită'' a vizitatorilor, în timp ce ministrul demisionar al Culturii, Rachida Dati, a invocat o taxă de intrare.

 
 
Citește și
Catedrala Notre-Dame din Paris va fi dotată cu un sistem unic de stingere a incendiilor

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii