Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:10 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Germania plănuiește să renunțe la carantina obligatorie pentru majoritatea persoanelor care se infectează cu COVID-19

ro

31 Mar, 2022 20:29 1167 Marime text
Test pentru depistarea Covid 19. Foto: UnsplashGermania plănuieşte să renunţe la carantina obligatorie pentru majoritatea persoanelor care se infectează cu COVID-19.

Decizia este o propunere a Ministerului Sănătăţii, după ce numărul celor care se izolează din cauza infecţiei a ajuns la patru milioane, informează Reuters citat de Agerpres.ro

Potrivit reglementărilor în vigoare, persoanele cu COVID-19 trebuie să respecte o carantină pentru cel puţin şapte zile.

Dar ministrul Sănătăţii, Karl Lauterbach, doreşte să schimbe regulile în vigoare pentru o autoizolare de cinci zile cu recomandarea efectuării unui test pentru depistarea COVID-19 la finalul acelei perioade, potrivit unor propuneri consultate de Reuters.

Potrivit propunerilor întocmite de minister şi de institutul Robert Koch pentru boli infecţioase, muncitorii sanitari vor trebui să se izoleze timp de cinci zile, perioada de carantină urmând să ia sfârşit la realizarea unui text PCR cu rezultat negativ.

Propunerile, care urmează să fie discutate cu autorităţile din cele 16 landuri federale germane, au fost făcute după ce numărul cazurilor a explodat în ultimele săptămâni afectând personalul spitalelor şi multe alte locuri de muncă.

Bilanţurile zilnice au scăzut din nou în ultimele zile, Institutul raportând joi 274.901 de noi infectări, numărul total al cazurilor de la debutul pandemiei ajungând la 21,1 milioane şi aproape 130.000 de decese.

Într-un demers separat, Bild a relatat că guvernul cancelarului Olaf Scholz a fost forţat să renunţe la planurile pentru introducerea obligativităţii vaccinurilor anti-COVID-19 pentru toţi cetăţenii cu vârsta de peste 18 ani întrucât nu poate reuni o majoritatea în parlament.


În schimb, intenţionează să adopte legislaţie pentru a face vaccinarea obligatorie pentru persoanele de peste 50 de ani, a relatat publicaţia.

Întrebat despre raport la o conferinţă de presă, Scholz a spus că guvernul se află în proces de a construi o majoritate în parlament, fără a oferi detalii suplimentare.

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii