Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:47 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grevă a lucrătorilor din sectorul feroviar din Germania. Vor fi afectate trenurile de pasageri și cele de marfă

ro

09 Dec, 2018 17:28 1664 Marime text
Lucrătorii din sectorul feroviar din Germania vor organiza luni o grevă de protest de patru ore, care îi va afecta pe cei care fac naveta dimineaţa, a declarat duminică un purtător de cuvânt al sindicatului EVG, transmite Reuters citat de Agerpres.ro

Purtătorul de cuvânt a precizat că greva va începe la ora locală 05.00 (04.00 GMT) şi va afecta atât trenurile de pasageri care circulă pe rute locale, regionale şi distanţe lungi cât şi trenurile de marfă. Având în vedere că greva va dura patru ore, impactul încetării lucrului ar urma să fie resimţit de-a lungul întregii zile.

Decizia membrilor sindicatului din domeniul căilor ferate şi al transporturilor din Germania (EVG) de a intra în grevă a fost luată după ce discuţiile cu managementul operatorului feroviar Deutsche Bahn nu au dat rezultate.

Sindicatul EVG a anunţat încă de sâmbătă că grevele de avertisment ar putea fi inevitabile, ceea ce a dat naştere la îngrijorări că este posibil să fie afectate călătoriile din preajma Crăciunului.

EVG vrea o majorare salarială de 7,5% şi de asemenea a făcut unele solicitări privind orele de muncă şi vacanţele. În schimb, conducerea Deutsche Bahn, care în paralel poartă discuţii şi cu sindicatul mai mic al mecanicilor de locomotivă (GDL), a oferit o majorare salarială de 5,1% în două trepte şi o primă unică de 500 de euro. Pe ansamblu, este vorba de o majorare de 7%, susţine echipa managerială a operatorului feroviar.

Potrivit Deutsche Bahn, decizia sindicatul EVG de a pleca de la masa negocierilor va provoca "o escaladare complet inutilă", care îi va nelinişti complet pe călători în perioada Crăciunului. 

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii