Incendiu la un centru pentru persoane cu dizabilităţi mintale. Opt morţi și zeci de răniți

19 Jan, 2020 17:21
ZIUA de Constanta
1891
Marime text
Opt oameni au murit şi 30 au fost răniţi într-un incendiu izbucnit duminică dimineaţă devreme într-un centru pentru persoane cu dizabilităţi mintale într-un mic oraş din vestul Republicii Cehe, informează AFP şi DPA.
Primul ministru ceh Andrej Babis s-a deplasat la faţa locului.
În total 38 de persoane au fost afectate de incendiu, dintre care opt au murit, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă, Prokop Volenik. Toate victimele sunt adulte, a spus el.
Treizeci de persoane au fost transportate la spital, dintre care una în stare critică şi trei cu răni grave, scrie agerpres.ro.
La operaţiunile de salvare au participat şi două ambulanţe din Germania, a declarat purtătorul de cuvânt.
Incendiul a fost raportat la ora 3:49 GMT şi între timp a fost stins. Focul a început în zona în care se aflau pacienţii bărbaţi, a declarat Jitka Gavdunova, primarul oraşului Vejprty, situat la graniţa cu Germania, la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de Praga.
Citată de cotidianul DNES, ea a povestit că pensionarii din centru au mai încercat în trecut să dea foc şi că unitatea nu are personal suficient.
Potrivit acesteia, locuitorii centrului puteau să meargă liber în oraş, iar unitatea nu avea detectoare de incendiu decât în toaletele folosite ca spaţiu de fumat.
În Republica Cehă legea prevede obligativitatea montării de detectoare de fum doar în cladirile rezidenţiale noi.
"Nu trebuie să fim atât de binevoitori cu persoanele a căror vârstă mentală este între şase şi doisprezece ani", a spus ea.
Poliţia a scris pe Twitter că o neglijenţă criminală a fost la originea incidentului. O anchetă este în curs de desfăşurare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii