Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:55 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu masiv lângă reședința lui Vladimir Putin, la un depozit din apropierea Moscovei (FOTO)

ro

11 Aug, 2023 14:17 996 Marime text
Sursă foto: Twitter/Nexta
  • Serviciul de urgenţă al Rusiei a anunțat joi seara, 10 august 2023, că un depozit din Odinţovo, oraşel situat la vest de Moscova, între reşedinţa oficială a preşedintelui Vladimir Putin din afara capitalei ruse şi aeroportul internaţional Vnukovo, a luat foc, a transmis agenţia oficială de presă TASS, potrivit Reuters, conform Știrile TVR.

Serviciul de urgenţă al Rusiei a anunțat joi seara, 10 august 2023, că un depozit din Odinţovo, oraşel situat la vest de Moscova, între reşedinţa oficială a preşedintelui Vladimir Putin din afara capitalei ruse şi aeroportul internaţional Vnukovo, a luat foc, a transmis agenţia oficială de presă TASS, potrivit Reuters, conform Știrile TVR.
 
Autorităţile ruse nu au explicat circumstanţele în care a izbucnit incendiul la acest depozit, situat la numai 6,5 km de reşedinţa lui Putin din Novo Ogariovo.
 
În jurul miezului nopţii (după ora Moscovei), focul se răspândise pe 2.000 de metri pătraţi, a transmis TASS, citând o declaraţie a serviciului de urgenţă.
 
Conform datelor preliminare, a luat foc un depozit dintr-o zonă industrială, iar fumul de la incendiu putea fi văzut la câţiva kilometri distanţă, a relatat site-ul de ştiri independent rus Meduza.io, cu sediul în Letonia.
 
Canalul Telegram Baza a transmis că incendiul ar fi izbucnit la un depozit de bere de pe strada Zelionaia. Dar tot acest canal a comunicat ulterior că, potrivit informaţiilor preliminare, ar fi luat foc un şantier de construcţii din apropierea complexului de locuinţe Odinburg.
 
Reprezentanţi ai Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Moscovei au declarat pentru RIA Novosti că incendiul a fost localizat de pompieri şi că nu s-au înregistrat victime.
 
Rusia a raportat două atacuri cu drone ucrainene în apropierea Moscovei în această săptămână. Dronele, care veneau din direcţiile vest şi sud, au fost doborâte în apropierea Moscovei de sistemele de apărare antiaeriană, conform autorităţilor ruse, a încheiat sursa citată.



Citește și:
MAE: Consulatul de la Salonic s-a autosesizat cu privire la reținerea a șapte români
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii