Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

ro

05 May, 2024 15:53 810 Marime text
Foto: Pixabay
 
  • Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în continuare o ameninţare pentru securitatea Israelului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în continuare o ameninţare pentru securitatea Israelului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Netanyahu a spus că Israelul este dispus să întrerupă luptele în Fâşia Gaza pentru a asigura eliberarea ostaticilor încă deţinuţi de Hamas, despre care se crede că ar fi peste 130.

„Dar, în timp ce Israelul a dat dovadă de disponibilitate, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme, în primul rând, în cererea de a îndepărta toate forţele noastre din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere”, a spus Netanyahu.

Israelul „nu poate accepta” cererea Hamas ca un acord de încetare a focului despre care se discută în prezent la Cairo să prevadă o încetare definitivă a ostilităţilor în Fâşia Gaza, a declarat premierul israelian, citat de AFP.

„Israelul nu poate accepta aceasta. Hamas ar fi capabil să-şi îndeplinească promisiunea de a efectua din nou şi din nou şi din nou masacre, violuri şi răpiri”, a insistat el.

„Nu suntem pregătiţi să acceptăm o situaţie în care batalioanele Hamas îşi părăsesc adăposturile, preiau controlul asupra Fâşiei Gaza, îşi reconstruiesc infrastructura militară şi ameninţă cetăţenii israelieni din nou în comunităţile adiacente”, a spus premierul israelian, citat şi de EFE.


Netanyahu a declarat că Israelul nu va accepta cererile grupării palestiniene şi că va continua lupta până când îşi va atinge toate obiectivele în război.

„Hamas este cel care împiedică eliberarea persoanelor răpite. Facem tot posibilul pentru a elibera oamenii răpiţi”, a asigurat el.


Surse palestiniene au declarat sâmbătă pentru EFE că liderul grupării islamiste din Gaza, Yahya Sinwar, „doreşte un angajament scris american pentru încheierea necondiţionată a luptelor” şi solicită, de asemenea, ca Israelul să nu împiedice palestinienii eliberaţi în schimbul ostaticilor israelieni să se întoarcă în Cisiordania ocupată.

La Cairo, lideri ai Hamas au avut o a doua zi de negocieri cu mediatorii egipteni şi din Qatar, privind instituirea unui armistiţiu, aparent fără niciun progres raportat, deoarece gruparea şi-a menţinut cererea ca orice acord să prevadă încetarea definitivă a războiului în Fâşia Gaza, au declarat oficiali palestinieni, a încheiat sursa citată.


Citește și:
SUA: Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii