Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:55 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Japonia încearcă din nou să lanseze o rachetă pe lună, în urma reușitei misiunii indienilor

ro

25 Aug, 2023 11:14 855 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: pexels.com
  • O rachetă japoneză urmează să fie lansată duminică şi va transporta la bordul ei un mic modul care ar trebui să se plaseze pe Lună peste patru-şase luni, informează Agerpres.
 
O rachetă japoneză urmează să fie lansată duminică şi va transporta la bordul ei un mic modul care ar trebui să se plaseze pe Lună peste patru-şase luni, în cadrul unei noi încercări ce va avea loc după o serie de teste nipone lipsite de succes, în contextul în care India tocmai a reuşit prima sa aselenizare, informează agerpres.ro.

Lansarea a fost amânată cu o zi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile aşteptate pentru sâmbătă la centrul de lansări al Agenţiei spaţiale japoneze (JAXA) din Tanegashima, aflat în sud-vestul ţării.

Misiunea japoneză va consta în testarea unei tehnologii de aselenizare de înaltă precizie, la cel mult 100 de metri de ţintă, comparativ cu mai mulţi kilometri în prezent, realizată de o sondă de mici dimensiuni şi relativ uşoară (700-730 de kilograme).

Greutatea redusă a dat numele acestui modul, SLIM (Smart Lander for Investigating the Moon) şi porecla sa, „Moon Sniper“.

Pentru roboţii mobili de explorare, „parcurgerea unor pante abrupte şi a unui teren accidentat reprezintă încă un nivel mare de dificultate. De aceea este important să reuşim să plasăm (vehicule spaţiale - n.red.) cu o înaltă precizie, pentru a permite o explorare eficientă în viitor“, a explicat JAXA pe site-ul său oficial.

În plus, zonele propice pentru explorarea regiunilor polare ale Lunii „se limitează la o suprafaţă foarte redusă“, au adăugat reprezentanţii JAXA.


„În cazul unei aselenizări reuşite, SLIM va trebui să realizeze cu ajutorul unei camere multispectrale analize ale compoziţiei rocilor provenite din mantaua lunară, structura internă a Lunii, încă foarte puţin cunoscută în prezent.

Cursa internaţională pentru explorarea Lunii s-a intensificat după ce India a reuşit miercuri să plaseze un vehicul spaţial pe scoarţa satelitului natural al Pământului. Înaintea ei, doar Statele Unite, fosta Uniune Sovietică şi China au reuşit aselenizări controlate pe Lună.

Rusia a eşuat însă în recenta ei tentativă, după ce sonda Luna-25 s-a prăbuşit sâmbăta trecută pe scoarţa selenară“, mai adaugă Agerpres.


Japonia a acumulat mai multe eşecuri

Japonia a încercat încă din noiembrie 2022 să plaseze o minisondă pe Lună, care a fost lansată la bordul misiunii americane Artemis 1. Însă comunicarea cu sonda „Omotenashi“ („Ospitalitate“ în japoneză) a fost pierdută la scurt timp după desprinderea în spaţiu de racheta lansatoare, din cauza defectării bateriilor sale.

În aprilie 2023, o tânără companie privată japoneză, denumită iSpace, a eşuat în tentativa ei de a plasa pe Lună modulul Hakuto-R, care s-a prăbuşit cel mai probabil pe suprafaţa satelitului natural al Terrei.

„Aselenizările rămân condiţionate de o tehnologie foarte greu de controlat“, a declarat joi într-o conferinţă de presă coordonatorul proiectului SLIM, Shinichiro Sakai, care şi-a exprimat totodată respectul faţă de succesul obţinut de misiunea indiană.


„Racheta H2-A dezvoltată de JAXA, care urmează să fie lansată duminică la ora locală 09:30 (00:30 GMT), va trebui să trimită în spaţiu şi un mic satelit, denumit XRISM, într-o misiune de imagistică bazată pe raze X şi spectroscopie.

Misiunea XRISM reprezintă o colaborare între JAXA, Agenţia spaţială americană (NASA) şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA)“, precizează sursa.

„Astronomia cu raze X ne permite să studiem fenomenele cele mai intense din punct de vedere energetic din Univers. Ea deţine cheia pentru a răspunde unor întrebări importante din astrofizica modernă: cum evoluează cele mai mari structuri din Univers, cum a fost distribuită în cosmos materia din care suntem alcătuiţi şi cum sunt modelate galaxiile de găurile negre masive aflate în centrul lor“, a explicat Matteo Guainazzi, un cercetător de la ESA care participă la misiunea XRISM.



JAXA încearcă să reînnoade tradiţia succeselor sale prin intermediul misiunii duale SLIM/XRISM, după ce agenţia spaţială niponă a înregistrat mai multe eşecuri răsunătoare începând de anul trecut.

„După eşecul suferit de lansatorul său de talie mică Episol-6 la scurt timp după lansare în octombrie 2022, JAXA a cunoscut alte două eşecuri în lunile februarie şi martie din acest an cu lansatorul său de nouă generaţie H3, care nu a reuşit deocamdată să ducă la bun sfârşit o primă misiune“, mai punctează agerpres.ro.

Citește și:

Japonia poluează Oceanul Pacific!Reacția dură a Chinei - „centrala nucleară din Fukushima este o acţiune extrem de egoistă şi iresponsabilă“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii