Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în Ucraina! Ce spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului
Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în Ucraina! Ce spune purtătorul de cuvânt al Kremlinului
20 Apr, 2025 20:00
ZIUA de Constanta
290
Marime text



Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii.
Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor militare pe front până la miezul nopții de duminică (ora 21.00 GMT).
Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea încetării focului
În cursul zilei, Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc de încălcarea încetării focului, scrie Agerpres.ro.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că sâmbătă noaptea artileria rusă a lansat sute de atacuri, iar astfel de acțiuni au continuat și duminică. El a precizat în rețeaua X că de la miezul nopții de sâmbătă până la ora locală 16 (13.00 GMT) au avut loc 46 de atacuri, inclusiv cu armament greu. Liderul de la Kiev a apreciat, în acest context, că 'fie Putin nu are deplin control asupra armatei sale, fie situația dovedește că în Rusia nu au nicio intenție de a face un pas real către încheierea războiului și sunt interesați doar în știri pozitive de relații publice'.
Ministerul apărării de la Moscova a susținut că Ucraina a încălcat încetarea focului de peste 1000 de ori, provocând daune unor infrastructuri și moartea mai multor civili. Conform sursei respective, forțele ucrainene au tras asupra pozițiilor ruse de 444 de ori și au atacat cu drone de peste 900 de ori, inclusiv în Crimeea și în regiunile Briansk, Kursk și Belgorod de la frontiera de vest a Rusiei.
Citește și:
Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Paște
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii