Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 15 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marea Britanie a raționalizat uleiul pentru gătit, pe fondul războiului din Ucraina

ro

23 Apr, 2022 17:29 1706 Marime text
foto: unsplash/ Roberta Sorge

Marile hipermarketuri din Marea Britanie au trecut la raționalizarea uleiului de floarea-soarelui, în condițiile în care cele mai mari cantități erau importate din Ucraina. Unii retaileri au raționalizat și alte tipuri de uleiuri des folosite, cum ar fi cel de măsline sau cel de rapiță, scrie realitatea.net

Potrivit oficiului de statistică britanic, prețul uleiului de gătit a crescut cu 7% de la declanșarea conflictului din Ucraina, iar datele publicate la mijlocul lunii aprilie indică o scumpire cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cu toate că țara noastră este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Europa, un litru de ulei de floarea-soarelui este mai ieftin în Marea Britanie decât în România.

Probleme în aprovizionarea cu ulei, la nivel mondial

Și în Indonezia livrările de ulei de gătit „sunt imposibil de înlocuit. Cu siguranţă este o lovitură importantă", a declarat Carlos Mera, director de cercetare la Rabobank.

În timp ce oferta limitată şi preţurile mari ar urma să agraveze inflaţia alimentelor în ţările bogate precum SUA, cel mai mare impact va fi resimţit în ţările în curs de dezvoltare precum India. Aceste ţări depind de importurile de ulei de palmier ca o alternativă ieftină la produsele mai scumpe, precum uleiul de soia, de floarea soarelui sau de canola, conform Agerpres.

Cu toate acestea, „în pofida preţurilor record, cererea pentru uleiurile vegetale rămâne ridicată, pentru că aceste uleiuri sunt o componentă esenţială în dieta tuturor ţărilor şi în special în ţări precum India, Pakistan şi Bangladesh", a apreciat analistul John Baize. Acesta a subliniat că restricţiile anunţate de Indonezia sunt importante, dar nu se aşteaptă să dureze prea mult. Baize a precizat că, în 2021, Indonezia a exportat 26,87 milioane de tone de ulei de palmier, comparativ cu 15,28 milioane de tone consumate pe piaţa internă.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii