OpenAI respinge oferta de 97,4 miliarde de dolari a lui Elon Musk
OpenAI respinge oferta de 97,4 miliarde de dolari a lui Elon Musk
15 Feb, 2025 09:37
ZIUA de Constanta
295
Marime text
![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2022/10/29/C%C4%82T%C4%82LINA/elon-mask.jpg)
![Elon Musk, foto: Facebook.com](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2022/10/29/C%C4%82T%C4%82LINA/elon-mask.jpg)
- Consiliul de administrație al OpenAI a anunțat vineri că a respins în unanimitate oferta lui Elon Musk de a cumpăra compania de inteligență artificială pentru 97,4 miliarde de dolari.
Consiliul de administrație al OpenAI a anunțat vineri că a respins în unanimitate oferta lui Elon Musk de a cumpăra compania de inteligență artificială pentru 97,4 miliarde de dolari, notează AFP, potrivit Agerpres.
„OpenAI nu este de vânzare și consiliul de administrație a respins în unanimitate ultima încercare a lui Musk de a-i perturba concurența”, a declarat președintele consiliului de administrație, Bret Taylor, într-un mesaj publicat pe rețeaua socială X, care aparține lui Elon Musk.
Decizia consiliului de administrație se face ecoul declarației directorului executiv al OpenAI, Sam Altman, de la începutul acestei săptămâni, potrivit căreia compania „nu este de vânzare”.
Elon Musk a depus miercuri documente judiciare specificând că își va retrage oferta dacă startup-ul își păstrează modelul de organizare nonprofit.
OpenAI funcționează în prezent printr-o structură hibridă, ca organizație nonprofit cu o ramură având scop lucrativ.
Trecerea la un model cu scop lucrativ, pe care Altman îl consideră crucial pentru dezvoltarea companiei, a exacerbat tensiunile cu Musk.
Elon Musk și Sam Altman au făcut parte amândoi din echipa de 11 persoane care a fondat OpenAI în 2015, primul aducând o finanțare inițială de 45 de milioane de dolari.
Trei ani mai târziu, Musk a părăsit compania, OpenAI evocând „un potențial conflict viitor pentru Elon... întrucât Tesla”, al cărui patron este Elon Musk, „continuă să se concentreze asupra inteligenței artificiale” (IA).
Costurile considerabile asociate cu proiectarea, instruirea și implementarea modelelor AI au forțat compania să caute o nouă structură care să dea investitorilor un pachet de acțiuni și să ofere o gestionare mai stabilă.
Trecerea la o companie cu scop lucrativ tradițională necesită aprobarea autorităților din California și Delaware. Judecătorii vor trebui să decidă cât valorează brațul nonprofit al OpenAI, care va deveni unul dintre acționarii companiei.
Investitorii actuali preferă o evaluare mai mică pentru a-și face profitabile acțiunile în noua companie.
Citește și:
Incendiu la un hotel de lux în Londra! 100 de persoane evacuate (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii