Oraşul australian Sydney dă startul petrecerilor de Anul Nou. Imagini cu jocurile spectaculoase de artificii (VIDEO)
Oraşul australian Sydney dă startul petrecerilor de Anul Nou. Imagini cu jocurile spectaculoase de artificii
31 Dec, 2021 16:41
ZIUA de Constanta
2113
Marime text
Australienii şi-au luat la revedere de la anul 2021 cu tradiţionalul foc spectaculos de artificii spectaculos deasupra portului Sydney, după ce autorităţile de la Auckland, Noua Zeelandă, au anulat acest eveniment, relatează Reuters.
Sydney a dat startul petrecerilor din toată lumea într-un stil vintage, cu obişnuitul său spectacol pirotehnic reflectat în apele din portul oraşului, lângă opera din Sydney. Nu vor exista însă astfel de focuri de artificii în locuri consacrate din întreaga lume, precum Arcul de Truimf din Paris, Big Ben din Londra sau Turnurile Petronas din Kuala Lumpur.
La Sydney, cozile s-au format de dimineaţă pentru a urmări jocul de artificii din port, unul dintre cele mai populare în lumea întreagă.
Prim-ministrul australian Scott Morrison le-a spus compatrioţilor să se bucure de această seară. Dominic Perrottet, premierul statului New South Wales, a spus că a decis să nu anuleze evenimentul pentru că spitalele fac faţă valului Omicron. "Poziţia noastră rămâne incredibil de puternică", le-a spus el jurnaliştilor.
Evenimentul de Anul Nou a fost menţinut în Times Square din New York, dar mulţimea care va număra secundele până la trecerea în noul an va reprezenta un sfert din mărimea obişnuită, participanţii urmând să fie mascaţi, distanţaţi social şi cu dovada vaccinării la îndemână.
Reuniunea din Times Square, cu 15.000 de participanţi, va fi totuşi o mare îmbunătăţire faţă de cea de anul trecut, când audienţa a fost doar de câteva zeci de persoane.
Totuşi, Africa de Sud a dat cea mai bună veste a sfârşitului de an, respectiv că varianta Omicron a trecut de vârf şi nu a adus o creştere a numărului de decese. Autorităţile au ridicat abrupt o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte şi au permis ca trecerea în Noul An să fie sărbătorită.
"Sunt încântat că nu trebuie să mă întorc la hotel. Putem să umblăm pe această plajă superbă şi să vedem dacă nu va fi şi o petrecere", a declarat un turist, care a spus că speră ca în 2022 "corona să dispară".
În Coreea de Sud, o ceremonie de batere a clopotelor de la miezul nopţii a fost anulată pentru al doilea an la rând, iar autorităţile au anunţat o prelungire cu două săptămâni a regulilor stricte de distanţare pentru a combate o creştere persistentă a numărului de infectări.
Celebrările au fost interzise în districtul Shibuya din Tokyo, iar premierul Fumio Kishida le-a cerut oamenilor să poarte măşti şi să limiteze numărul în care vor participa la petreceri.
China, ţara unde a apărut coronavirusul în ultima parte a lui 2019, se află în stare de alertă, iar evenimentele de Revelion au fost anulate în multe oraşe. Pe de altă parte, Coreea de Nord a promis că va organiza un foc de artificii la miezul nopţii, în piaţa Kim Il Sung din Phenian.
Foto captură YouTube
Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii