Papa Francisc, despre conflictele şi nedreptăţile din lume, în tradiționalul mesaj de Crăciun
Papa Francisc, despre conflictele şi nedreptăţile din lume, în tradiționalul mesaj de Crăciun
25 Dec, 2019 16:06
ZIUA de Constanta
2104
Marime text
Papa Francisc a cerut miercuri speranţă "pentru întregul continent latino-american unde mai multe ţări trec printr-o perioadă de agitaţie socială şi politică" şi de încurajare pentru poporul venezuelean atât de încercat de tensiuni, în tradiţionalul său mesaj Urbi et Orbi pronunţat de Crăciun, relatează miercuri EFE şi AFP, potrivit Agerpres.
Prezent în balconul logiei centrale a bazilicii San Pietro, papa Francisc şi-a dedicat mesajul de Crăciun conflictelor şi nedreptăţilor din lume.
Papa Francisc şi-a început mesajul observând că există "întuneric" în inimile oamenilor, în relaţiile personale şi în familii, precum şi în conflictele economice, geopolitice şi ecologice, dar a adăugat că "mai mare este lumina lui Iisus".
Suveranul pontif a regretat că mai multe naţiuni ale continentului latino-american trec printr-o perioadă de agitaţie socială şi politică şi a încurajat această regiune în eforturile sale de a favoriza "justiţia şi reconcilierea" şi a lansat un apel la depăşirea "numeroaselor forme de sărăcie care sunt o ofensă pentru demnitatea oricărei persoane".
În faţa a sute de persoane reunite în Piaţa San Pietro, el a evocat "mulţimea de copii care se confruntă cu conflictele din Orientul Mijlociu şi din alte ţări ale lumii".
Exprimându-şi durerea faţă de tragedia poporului sirian, "care încă nu vede încheierea ostilităţilor ce devastează ţara în acest deceniu", papa şi-a exprimat speranţa în trezirea "conştiinţei oamenilor". El a lansat "guvernelor şi comunităţii internaţionale apelul de garanta securitatea şi coexistenţa paşnică a popoarelor din regiune" ale căror suferinţe trebuie să înceteze.
Papa argentinian a adresat un gând de sprijin şi poporului libanez pentru a putea ieşi din criza actuală şi să-şi redescopere vocaţia de a deveni un mesager al libertăţii şi al coexistenţei armonioase pentru toţi".
În tradiţionalul său tur al zonelor de conflict din întreaga lume, papa Francisc a subliniat că locuitorii planetei "aşteaptă zile de pace şi securitate, evocând totodată tensiunile din Irak şi "criza gravă umanitară din Yemen".
Sfântul părinte şi-a exprimat de asemenea speranţa de a vedea Ucraina ajungând "la soluţii concrete pentru o pace durabilă".
Evocând continentul african unde domnesc "violenţele, calamităţile naturale şi urgenţele medicale", papa şi-a exprimat dorinţa de "a aduce alinare tuturor celor care sunt persecutaţi din cauza credinţei lor, mai ales misionarilor şi victimelor răpirilor".
Papa Francisc şi-a încheiat mesajul cu o urare de pace pentru populaţiile care trăiesc în regiunile orientale din Republica Democratică Congo, devastată de conflictele persistente".
Sursă foto: Digi 24
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii