Peste 2000 de tunisieni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva preşedintelui
Peste 2000 de tunisieni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva preşedintelui
15 May, 2022 16:31
ZIUA de Constanta
1178
Marime text
- Peste 2000 tunisieni au ieşit duminică în stradă pentru a protesta împotriva preşedintelui Kais Saied, cerând revenirea la ordinea democratică normală şi respingând înlocuirea lui cu o comisie electorală independentă, relatează Reuters şi AFP.
"Oamenii vor democraţie" şi "Saied a adus ţara în pragul inaniţiei", au scandat, între altele, protestatarii în piaţa centrală din capital Tunis.
A fost cea mai amplă manifestaţie împotriva şefului statului, survenind la o săptămână după o alta mult mai limitată ca participare.
Protestul a fost organizat de Frontul de salvare naţională, format recent de cinci partide care i se opun lui Saied, inclusiv Ennahdha, "oaia neagră" a preşedintelui.
"A devenit clar că strada susţine revenirea la calea democratică", a subliniat Samira Chaouachi, vicepreşedinta parlamentului dizolvat în martie şi care, asemenea altor oponenţi ai lui Saied, îl acuză pe acesta de lovitură de stat.
După luni de blocaj politic, Kais Saied, ales la sfârşitul lui 2019, şi-a asumat puteri depline la 25 iulie anul trecut, prin demiterea premierului şi suspendarea parlamentului dominat de partidul de inspiraţie islamistă Ennahdha, adversarul său politic nr.1, înainte de a-l dizolva în martie a.c.
Saied dezminte că a fost vorba de o lovitură de stat, susţinând că intervenţia sa a fost legală şi necesară pentru a salva ţara dintr-o situaţie de paralizie politică şi stagnare economică, sub conducerea unei elite corupte care preluase controlul asupra guvernului.
De atunci, el guvernează prin decrete, iar la finele lui martie a dizolvat şi modificat Consiliul superior al magistraturii, precum şi autoritatea electorală.
La presiunile oponenţilor, Saied a anunţat un referendum privind Constituţia, pentru 25 iulie, şi alegeri legislative la 17 decembrie.
Economia şi finanţele publice ale Tunisiei rămân însă în criză, autorităţile fiind în discuţii cu FMI pentru un pachet de asistenţă, pe fondul sărăciei şi dificultăţilor materiale cu care se confruntă tot mai mulţi tunisieni.
În plus, deciziile lui Saied au aruncat ţara în cea mai mare criză politică de după revoluţia din 2011, punând în pericol drepturile şi libertăţile câştigate acum 11 ani.
Sursa AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii