Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:48 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii

ro

01 Jan, 2024 18:22 983 Marime text
  • Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii în ambarcaţiuni improprii, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă faţă de cifrele din 2022, care a fost un an record, relatează luni AFP.
     
Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii în ambarcaţiuni improprii, ceea ce reprezintă o scădere semnificativă faţă de cifrele din 2022, care a fost un an record, relatează luni AFP, conform Agerpres.

Un număr de 29.437 de migranţi au traversat Canalul Mânecii în anul care tocmai s-a încheiat, faţă de 45.774 în 2022, potrivit Ministerului de Interne britanic.

Totuşi, bilanţul din 2023 rămâne al doilea cel mai ridicat înregistrat vreodată, fiind superior celui din 2021 (28.526).

Ca origine, aproximativ 20% dintre migranţii sosiţi pe coastele engleze în 2023 au fost afgani, urmaţi de iranieni (12%), turci (11%), eritreeni (9%) şi irakieni (9%). Numărul albanezilor, numeroşi în 2022 (12.658), a scăzut în schimb cu peste 90%, în contextul în care Londra şi Tirana au încheiat un acord vizând să împiedice plecarea ilegală a albanezilor către Regatul Unit.

Premierul Rishi Sunak s-a angajat că va pune capăt traversărilor ilegale ale Canalului Mânecii de către migranţi clandestini. În martie, Sunak şi preşedintele francez Emmanuel Macron au încheiat un acord ce prevede o contribuţie de peste 500 de milioane de euro în trei ani din partea Londrei pentru întărirea supravegherii plajelor franceze şi lupta împotriva reţelelor de călăuze.

Imigraţia se anunţă un subiect cheie în campania pentru alegerile legislative ce vor avea loc anul acesta în Regatul Unit, a încheiat sursa citată.


Citește și:

Israel-Hamas: Războiul din Gaza va continua pe tot parcursul anului 2024 (armata israeliană)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii