Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 80 de morţi în Yemen, după eşecul convorbirilor ONU

ro

09 Sep, 2018 19:48 2062 Marime text
Unsprezece combatanţi proguvernamentali şi 73 de rebeli houthi au fost ucişi în Yemen în noi lupte în jurul oraşului strategic Hodeida (vest), după eşecul convorbirilor care erau prevăzute la Geneva, au indicat duminică surse medicale, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Bilanţul se referă la lupte, calificate drept ''violente'', în cursul ultimelor 24 de ore. Potrivit surselor, au fost de asemenea răniţi 17 combatanţi proguvernamentali, precum şi ''zeci'' de rebeli houthi.

Responsabili militari proguvernamentali yemeniţi au declarat că luptele au avut loc îndeosebi în sudul şi estul oraşului-port Hodeida. Forţele proguvernamentale au reuşit să ajungă la ruta principală ce leagă Hodeida de capitala Sanaa şi alte provincii, au precizat aceleaşi surse.

Aviaţia coaliţiei sub comandament saudit care luptă împotriva rebelilor houthi a lansat raiduri aeriene asupra acestei rute, denumită ''Kilo 16'', au adăugat responsabilii respectivi.

Hodeida, precum şi capitala Sanaa şi alte regiuni din nordul Yemenului sunt controlate de la sfârşitul lui 2014 de către rebelii houthi, care sunt susţinuţi de Iran.

ONU nu a reuşit să-i reunească pe rebeli şi guvernul din Yemen, în pofida anunţului privind convorbirile, care trebuiau să înceapă joi, organizaţia recunoscându-şi sâmbătă eşecul.

Conflictul din Yemen s-a soldat cu circa 10.000 de morţi, în majoritate civili, şi a provocat cea mai gravă criză umanitară din lume, potrivit ONU.

Sursă: Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii