Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:49 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţia din Turcia a arestat 189 de presupuşi membri ai grupării Stat Islamic

ro

30 Dec, 2023 12:54 884 Marime text
Sursa foto: Pixabay
  • Poliţia din Turcia a arestat 189 de presupuşi membri ai grupării Stat Islamic, în raiduri întreprinse în 37 de oraşe şi provincii, au anunţat sâmbătă oficiali turci, informează dpa.
     
Poliţia din Turcia a arestat 189 de presupuşi membri ai grupării Stat Islamic, în raiduri întreprinse în 37 de oraşe şi provincii, au anunţat sâmbătă oficiali turci, informează dpa, conform Agerpres.

Noile arestări survin la o zi după ce Ankara a anunţat că a dejucat atacuri planificate ale grupării Stat Islamic ce vizau sinagogi şi biserici în Turcia, care au fost deja în trecut scena unor atacuri teroriste legate de Stat Islamic.

Poliţia a întreprins raiduri în capitala turcă Ankara, alături de alte oraşe, a scris ministrul de interne al Turciei, Ali Yerlikaya, pe platforma socială X, postând imagini în care se pot vedea presupuşi membri ai grupării Stat Islamic încătuşaţi în apartamente lor în timpul raidurilor nocturne.

Cu o zi înainte, oficiali turci au anunţat că au arestat 32 de persoane suspectate a fi membri ai grupării Stat Islamic, care ar fi fost implicate în punerea la cale a unui atac asupra ambasadei Irakului. Ce cetăţenie aveau persoanele reţinute şi detaliile presupuselor planuri de atac rămân neclare.

Aşa-zisa grupare Stat Islamic a revendicat atacul sângeros din 2017, care a ucis în noaptea de Anul Nou 39 de oameni ce petreceau într-un club de noapte din Istanbul. De atunci, Ankara vizează în mod regulat persoane suspecte a fi membri ai grupării Stat Islamic, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Preşedintele francez Emmanuel Macron va prezida pe 5 ianuarie o ceremonie de omagiere a lui Jacques Delors
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii