Poliția în alertă Atac armat la un liceu din Statele Unite
Poliția în alertă: Atac armat la un liceu din Statele Unite
13 Dec, 2018 20:58
ZIUA de Constanta
1954
Marime text



Un tânăr înarmat şi-a pus capăt zilelor într-un colegiu din Indiana, în nordul SUA, după un schimb de focuri cu poliţia care a intervenit pentru a-l neutraliza, relatează media locale, preluate de AFP, scrie Antena3.ro.
Incidentul nu s-a soldat cu răniţi în unitatea de învăţământ, care a fost evacuată, au precizat autorităţile locale.
Poliţia nu a precizat dacă atacatorul, un adolescent, era un elev al colegiului sau un fost elev al unităţii de învăţământ din Richmond.
Potrivit cotidianului local Indianapolis Star, colegiul a fost închis la puţin timp după ora locală 08.00, după o alertă a poliţiei privind prezenţa unui suspect înarmat în apropierea unităţii.
După un prim schimb de focuri cu poliţia în exteriorul clădirii, atacatorul a intrat în colegiu, unde au avut loc noi tiruri. Poliţia nu a precizat dacă tânărul a fost rănit înainte de a-şi pune capăt zilelor.
Măsurile de închidere au salvat cu siguranţă vieţi, întrucât atacatorul nu a putut pătrunde în sălile de clasă, a estimat şeful poliţiei din Richmond, Jim Branum, citat de cotidian.
Sursa foto: Antena3.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii