Prăbușirea ghețarului din Munții Dolomiți. Toate cele 11 victime au fost identificate

09 Jul, 2022 15:37
ZIUA de Constanta
1334
Marime text
Poliţia italiană a confirmat sâmbătă moartea a 11 persoane în urma prăbuşirii unui gheţar în Munţii Dolomiţi, un accident pus pe seama temperaturilor crescute, transmite Reuters.
Echipele de salvare s-au temut că ar fi existat şi o a 12-a victimă, dar acum susţin că nu există motive să creadă că bilanţul acestei tragedii ar putea să mai crească.
În Valea Fassa a fost organizată o zi de doliu în amintirea celor ucişi de avalanşa produsă duminică pe Marmolada, care cu înălţimea de 3.300 de metri este cel mai înalt vârf din Munţii Dolomiţi - un masiv ce face parte din estul Alpilor italieni.
Cea mai mare parte a Italiei a fost afectată de un val de căldură şi oamenii de ştiinţă avertizează că schimbările climatice pot destabiliza gheţarii.
"Putem afirma că ne-am făcut foarte rapid treaba şi confirmăm un bilanţ final de 11 decese", a declarat Giampietro Lago, şeful criminaliştilor care au participat la procesul de identificare a cadavrelor, conform Agerpres.ro
Echipele de salvare s-au temut că ar fi existat şi o a 12-a victimă, dar acum susţin că nu există motive să creadă că bilanţul acestei tragedii ar putea să mai crească.
În Valea Fassa a fost organizată o zi de doliu în amintirea celor ucişi de avalanşa produsă duminică pe Marmolada, care cu înălţimea de 3.300 de metri este cel mai înalt vârf din Munţii Dolomiţi - un masiv ce face parte din estul Alpilor italieni.
Cea mai mare parte a Italiei a fost afectată de un val de căldură şi oamenii de ştiinţă avertizează că schimbările climatice pot destabiliza gheţarii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii