Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:36 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premierul britanic Theresa May a confirmat amânarea votului din Camera Comunelor privind acordul pentru Brexit încheiat cu UE

ro

10 Dec, 2018 18:12 2122 Marime text
Premierul britanic Theresa May a confirmat luni seară amânarea votului din Camera Comunelor privind acordul pentru Brexit încheiat cu UE, recunoscând că, dacă l-ar supune acum la vot, acesta ar fi respins, relatează agenţia Reuters citată de Agerpres.ro

Într-o declaraţie adresată parlamentului, Theresa May a mai admis că în Camera Comunelor nu există o majoritate care să sprijine mecanismul de ''backstop'' (plasă de siguranţă) pentru Irlanda de Nord prevăzut în acordul convenit cu UE.

''Este clar că, în timp ce există susţinere pentru multe dintre aspectele esenţiale ale înţelegerii, într-o chestiune, cea a backstop-ului pentru Irlanda de Nord, există o preocupare profundă şi extinsă'', a spus şefa executivului britanic.

''Prin urmare, vom amâna votul programat pentru mâine, astfel încât să nu divizăm Camera'' Comunelor, a confirmat ea informaţiile apărute puţin mai devreme, adăugând că guvernul său va intensifica pregătirile pentru o eventuală ieşire din UE fără niciun acord cu Bruxelles-ul, încercând în acelaşi timp să obţină din partea europenilor ''garanţii'' care să vină în întâmpinarea îngrijorărilor exprimate de parlamentarii britanici.


Guvernul britanic a publicat săptămâna trecută, forţat de parlament, avizul juridic complet întocmit asupra acordului privind Brexitul încheiat cu UE, aviz care avertizează că Regatul Unit riscă să rămână captiv în negocieri fără sfârşit cu blocul comunitar dacă aplică aşa-numitul mecanism al ''plasei de siguranţă'' (backstop) pentru Irlanda de Nord.

Acest ''backstop'' a fost acceptat de premierul Theresa May pentru a scoate din impas negocierile cu UE şi el prevede că Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală cu UE şi că Irlanda de Nord va rămâne şi ea aliniată unor anumite norme ale pieţei unice europene dacă Londra şi Bruxelles-ul nu reuşesc să convină o altă soluţie pentru frontiera dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord sau nu reuşesc să convină un nou tip de relaţie comercială post-Brexit.

Anterior în cursul zilei, Comisia Europeană a exclus orice renegociere a acordului privind Brexitul.

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cristea eugen 11 Dec, 2018 11:44 BREXIT vrajeala pentru prostii ,nu stia RU cum sa limiteze libera circulatie pentru RO & BG exit non exit ,dar mai sta ,exit in aceleasi conditii pe o durate de 2 anii dar daca nu ne intelegem mai stam inca 2 anii ,dar ce sa vezii daca parlamentul nu voteaza acordul nu mai esim dar ce facem cu granita IRLANDEI DE NORD si uite asa BRUX & LONDRA prosteste si poporul din UK &UE