Premierul Franţei anunţă prelungirea stării de urgenţă

13 Nov, 2016 00:18
ZIUA de Constanta
2168
Marime text
Premierul francez, Manuel Valls, a afirmat sâmbătă la BBC că starea de urgență va fi, "fără îndoială, prelungită cu câteva luni" în ianuarie, în special în perspectiva prezidențialelor, transmite AFP.
"În momentul de față, este dificil să se pună capăt stării de urgență. Cu atât mai mult cu cât, în câteva săptămâni, vom intra în campania pentru prezidențiale cu mitinguri, reuniuni publice. Trebuie, deci, să ne protejăm democrația", a declarat Manuel Valls în cursul unui interviu difuzat în cadrul emisiunii BBC HARDtalk.
"Pe de altă parte, dispozitivul stării de urgență ne permite arestări, controale administrative care sunt eficiente (...) Prin urmare, da, fără îndoială că vom mai trăi câteva luni cu această stare de urgență", a adăugat prim-ministrul.
Starea de urgență, decretată în Franța după atacurile de la 13 noiembrie 2015 care au făcut 130 de morți la Paris și Saint-Denis, a fost prelungită cu șase luni la sfârșitul lui iulie.
Declarându-se "foarte prudent" în această privință, Manuel Valls a apreciat că riscul unui atac organizat de un comando cum s-a întâmplat la 13 noiembrie 2015 "are mai degrabă tendința să se reducă".
"În schimb, ne putem confrunta cu atacuri de tipul celui pe care l-am cunoscut la Nisa (86 de morți în iulie 2016). Cu alte cuvinte, indivizi care sunt acționați direct prin internet, rețele sociale de către Stat Islamic fără să fie nevoie să treacă prin Siria sau Irak", a adăugat premierul francez.
Referitor la o posibilă renegociere a acordului de la Touquet care fixează la Calais (nordul Franței) granița franco-britanică, Manuel Valls a pledat pentru "cooperare".
"Întotdeauna putem face să evolueze un tratat, dar, dacă mâine spunem că nu mai există niciun acord, că numai există niciun tratat și că frontiera este deschisă, mii și mii de persoane se vor îndrepta spre Marea Britanie și ar fi o tragedie pe Canalul Mânecii și o problemă majoră pentru Marea Britanie. Acest lucru arată că avem nevoie de cooperare", a spus el.
Principalii candidați la primarele dreptei pentru alegerile prezidențiale din Franța (aprilie-mai 2017) au lansat un apel la renegocierea acordului de la Touquet, încheiat în februarie 2003 între Paris și Londra.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii