Primul convoi de ajutor umanitar a intrat în Gaza printr-un punct de trecere israelian
Primul convoi de ajutor umanitar a intrat în Gaza printr-un punct de trecere israelian
17 Dec, 2023 17:50
ZIUA de Constanta
860
Marime text
- Un prim convoi de ajutor umanitar a intrat duminică în Fâşia Gaza prin punctul de trecere israelian Kerem Shalom, potrivit unei surse egiptene din Semiluna Roşie, informează AFP, citată de Agerpres.
În total, „79 de camioane au început să intre astăzi (duminică)", a spus sursa, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Israelul a anunţat vineri că a aprobat "„temporar" intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza printr-unul dintre punctele sale de trecere, pentru a decongestiona punctul de trecere Rafah dintre teritoriul palestinian şi Egipt, care de la începutul războiului a fost singurul punct de intrare pentru camioanele cu alimente şi medicamente în Gaza.
Anunţul a survenit după o vizită în Israel a consilierului american pentru securitate naţională, Jake Sullivan.
Organismul Ministerului israelian al Apărării responsabil cu afacerile civile palestiniene, COGAT, a transmis că „începând de astăzi (duminică), camioanele ONU vor fi supuse controalelor de securitate şi transferate direct în Gaza prin Kerem Shalom, în conformitate cu acordul încheiat cu Statele Unite".
„Acest lucru va creşte volumul zilnic de ajutor umanitar care vine şi se distribuie oamenilor din Gaza", a spus sursa.
După mai mult de două luni de război şi un asediu total impus de Israel începând cu 9 octombrie, condiţiile de viaţă din Fâşia Gaza sunt descrise ca fiind de coşmar de către ONU şi ONG-uri pentru civilii care, încercând să scape de bombe, sunt încolţiţi în zone din ce în ce mai mici.
Aproximativ 1,9 milioane de persoane, sau 85% din populaţia Fâşiei Gaza, au fost strămutate, potrivit ONU, dintre care multe au fost nevoite să fugă de câteva ori pe măsură ce luptele s-au extins.
Citește și
Serviciul de urgenţe al spitalului al-Shifa din Gaza este „o baie de sânge''
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii